Etnografie - Muzeul Satului

Gospodării şi case din
Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti

Moiseni, Satu Mare, 1780
Casa a fost adusă în Muzeu în anul 1936 şi aparţine unei gospodării agro-pastorale. Intrarea în gospodărie se face printr-o originală poartă numită "vraniţa cu boc“, care se poate deschide şi închide cu uşurinţă.
Casa, construită în anul 1780, are în plan trei încăperi (camera, tindă şi cămara) cu prispă parţială la faţadă, în dreptul cămării şi tindei, cât şi pe latura îngustă. Pereţii sunt formaţi din câte trei bârne masive de stejar cioplite cu securea. Acoperişul în patru ape este cu pante foarte repezi. Invelitoarea este din draniţă de stejar. Pe coamă se află o "hornetă" pentru evacuarea fumului din pod. În tindă se află "tiara" (războiul de ţesut) şi diferite unelte necesare prelucrării lânii şi cânepii. în cameră, în colţul din dreapta, este plasat "cuptorul cu stiol" placat cu cahle din ceramică smălţuită, pentru a păstra căldura. Deasupra patului se afla "rudarul" (culmea).

Şant, Bistriţa-Năsăud, 1896
Casa, transferată în muzeu în anul 1936 (datând din anul 1896), este construită din cununi de bârne, pe un soclu înalt, cu prispa pe trei laturi. Acoperişul în patru ape are învelitoare din"draniţă".
Planul casei cuprinde o tindă mediană, fără plafon, flancată de două camere mari, fiecare cu câte o cămară, pe latura din spate. în tindă, unde se desfăşurau cele mai diverse activităţi gospodăreşti, se afla o vatră liberă, unde se pregătea mâncarea pe timpul verii. Diversele categorii de unelte şi ustensile de bucătarie, prezente în tindă, ilustrează preocupările domestice ale proprietarilor. în camera de locuit reţine atenţia sistemul complex de încălzire format din vatra liberă cu horn, cuptor, cu un mic spaţiu de dormit şi soba cu plită. Mobilierul redus (pat, masă, laviţă, dulap de vase) este dispus pe lângă pereţi pentru a crea un spaţiu optim desfăşurării activităţilor lucrative.

Ieud, Maramureş, 1890
Gospodăria din satul Ieud, datând din anul 1890 a fost transferată în muzeu în anul 1936. Creşterea vitelor, ca ocupaţie de bază, se reflectă în structura gospodăriei, prin proporţiile construcţiilor anexe: sura şi "oborocul“ (adăpostul) pentru depozitat fânul, cu acoperiş mobil.
Poarta monumentală din lemn de stejar, cu acoperiş din şindrilă, bogat ornamentată prin sculptare, este semnul distinctiv al unei categorii sociale: nemeşii - ţăranii liberi. Casa, construită din cununi de bârne de brad, pe un soclu scund din piatră, este înconjurată, pe trei laturi, de o prispă (“şatră") cu balustrada traforată şi stâlpi uniţi prin arcade. Acoperişul înalt, în patru ape are învelitoare din draniţă. în plan, casa cuprinde o tindă mediană, două camere de locuit şi cămară. în camera de oaspeţi un centru de interes îl reprezintă cuptorul de dimensiuni mari, ridicat pe soclu de lemn şi bogăţia ţesăturilor din lână (covoarele).

Bancu, Harghita, 1862
Gospodăria din satul Bancu a fost transferată în Muzeul Satului în 1956, reunind următoarele construcţii: casa, datând din anul 1862, bucătărie de vară şi atelier de tâmplărie, şura cu grajd şi magazie de lemne, coteţe, magazie de cereale. Gospodăria este străjuită de o poartă monumentală, cu columbar, şi un bogat decor sculptat, pe stâlpi, reprezentând "pomul vieţii", şi "tulipanul" (laleaua), ca element decorativ cu statut de marcă etnică. Casa este construită din cununi de bârne orizontale, de brad, pe o temelie din piatră. Acoperişul în patru ape repezi, are o învelitoare din draniţă cu "apa ruptă" (întreruperea pantei la aproximativ 1/3 din înălţime, pentru a accelera scurgerea precipitaţiilor). Prispa ("tornaţul"), plasată doar pe faţada casei, este deschisă parţial pe stâlpi frumos finisaţi, iar în dreptul intrării este închisă până sus cu scândură traforată. Acest spaţiu închis numit local "eres" (streaşină) permite dublul acces: în camera de locuit şi în camera de oaspeţi. Cele două încăperi comunică printr-o uşă. Din perimetrul camerei curate este delimitat, printr-un perete median, un spaţiu destinat depozitării alimentelor sau îmbrăcămintei, iar în cazuri speciale, bătrânilor din familie. Interiorul se remarcă prin robusteţea dată de grinzile tavanului şi de sistemele de încălzit. în camera de locuit, deasupra unei vetre libere, este suspendat coşul tronconic, iar în camera de oaspeţi coşul vetrei e susţinut de pilaştri şi acoperit cu plăci de ceramică (cahle).

Dumitra, Alba, XIX
Construită la începutul secolului al XIX-lea şi integrată în muzeu în anul 1957, casa din satul Dumitra este tipică pentru zonă şi pentru o anumită categorie socială - aceea a ţăranilor "jeleri" (ţărani liberi, dar cu puţin pământ care lucrau pe marile latifundii aparţinând nobililor feudali). Dimensiunile casei, lipsa construcţiilor anexe mari, poarta de dimensiuni reduse sunt însemne ale acestei stări sociale. în muzeu, gospodăria Dumitra prezintă: casa de locuit şi coşarul pentru porumb, împrejmuite cu un frumos gard din nuiele, cu streaşină de paie şi cu două porţi de acces.
Casa de locuit păstrează în sistemul constructiv vechea tehnică neolitică a pereţilor realizaţi din gard de nuiele împletite şi "bruşite cu lut". La exterior şi interior pereţii sunt lipiţi şi văruiţi. Acoperişul casei este în patru ape, cu o învelitoare realizată din "jipi“ (mănunchiuri din paie de grâu, fixate pe leţurile şarpantei cu nuiele de răchită). Coşarul, plasat în vecinătatea casei este construit din nuiele împletite, sprijinit pe tălpi de lemn şi acoperit tot cu paie. Planul casei cuprinde o tindă şi camera de locuit. în tindă se găseşte cuptorul cu "babura", construcţie ingenioasă din nuiele lipite cu lut, care proteja acoperişul de paie împotriva incendiilor. Sistemul de încălzire din camera de locuit este compus dintr-o sobă cu plită pentru pregătirea hranei, cu horn cu cahle.

Câmpu lui Neag, Hunedoara, 1800
Gospodăria adusă în muzeu în anul 1957 ilustrează un tip arhaic de locuire -"gospodărie cu ocol întărit" - specific pentru o existenţă economică predominant pastorală. Această gospodărie cu pereţii din cununi de bârne rotunde de brad şi învelitoare de şindrilă reuneşte în jurul unei curţi interioare casa, adăposturile pentru animale şi unelte, cămările pentru haine şi alimente. In planul casei sunt două încăperi, cu prispa parţială, din care se face accesul în fiecare încăpere. în camera mai mare se afla vatra cu "caloniu“ (horn), aşezată în colţul format de peretele median şi cel longitudinal, din spatele casei. Vatra, înălţată circa 0,30 m de la sol, are deasupra un coş piramidal din nuiele împletite şi lipite cu lut. In cea de-a două încăpere, fără sistem de încălzire, transformată din cămară în cameră de oaspeţi, sunt dispuse, după reguli ale zonei, un pat, bănci, laviţă şi masa înaltă. S-au păstrat, de asemenea, culmile pentru haine.

Berbeşti, Maramures, 1775
Gospodăria din satul Berbeşti este formată din: casa de locuit, grajd cu şură, "coş" pentru porumb, "colejnă" pentru adăpostirea uneltelor şi a oilor în timpul iernii, precum şi “şopru cu corfă" - construcţie ingenioasă pentru păstrarea fânului. Gospodăria, reconstruită în Muzeul Satului în anul 1962, este reprezentativă pentru cultura materială şi spirituală a Maramureşului. Impresionante prin proporţii, construcţiile ce alcătuiesc gospodăria din Berbeşti sunt ridicate din scânduri masive, cioplite în lemn de stejar. Casa este ridicată pe temelie de piatră, cu acoperiş în patru ape foarte repezi şi prevăzut cu învelitoare de "draniţă". Panta înclinată a învelitorilor permite scurgerea rapidă a apei de ploaie şi a zăpezilor, frecvente în această zonă intramontană.
Toate construcţiile sunt împrejmuite cu un frumos gard împletit din nuiele de alun, gard adăpostit sub un acoperiş de şindrilă. O monumentală poartă dublă, sculptată cu măiestrie din lemn de stejar (datată 1903) completează ansamblul. Planul locuinţei cuprinde trei încăperi: camera de locuit ("casa"), tindă rece şi cămară pentru alimente, aliniate de-a lungul unei prispe deschisă pe stâlpi sculptaţi şi uniţi prin elegante arcade.
Camera de locuit este dotată cu o vatră liberă, cu cuptor şi "prichici" sculptat. Sistemul de încălzire are amenajat şi un loc pentru dormit, spre perete.

Surdeşti, Maramureş, XVIII
Unitatea adusă în muzeu în 1967 datează din a două jumătate a secolului al XVIII-lea. Modul de aşezare al construcţiilor - şura cu grajd, la intrarea în gospodărie, spre uliţă şi casa, plasată în a două parte a curţii - înscrie structura gospodăriei în tipul cunoscut sub numele de gospodărie cu "curte dublă", specifică satelor cu economie pastoral - agricolă.
Complexul arhitectonic din muzeu este compus din: casa de locuit, şură, găbănaş, coteţ pentru porci, "coşarcp", grajd "la oi" şi "bujdei" (instalaţie pentru uscat fructe). Planul casei este alcătuit din 3 încăperi: tindă neîncălzită, cameră de locuit ("casa") şi cămară. Plafonul camerei de locuit este construit din grinzi aparente dispuse perpendicular faţă de pereţii longitudinali şi sprijinite pe o monumentală "meşter grindă" care traversează întreaga construcţie.
La exterior casa are lipit spaţiul dintre grinzi şi apoi văruit ceea ce conferă faţadei un aspect cu totul particular. La interior pereţii sunt lipiţi şi văruiţi, iar pardoseala este din pământ bătut. În partea dreaptă a camerei se afla cuptorul cu "sas", patul şi deasupra "ruda". Pe partea stângă, o laviţă masivă, care serveşte pentru odihnă şi dormit, o ladă de zestre şi icoane pictate pe sticlă. Pe peretele opus intrării sunt dispuse blide cu ştergare, iar lângă fereastră, o masă cu două scaune înalte.

Chereluş, Arad, XVIII
Gospodăria din Chereluş a fost adusă în muzeu în 1965, constituind o mărturie a culturii româneşti din răsăritul Câmpiei Crişurilor. Ansamblul gospodăresc este format din: locuinţă şi anexele gospodăreşti: "iştalăul" (şura cu grajd) şi "găbănaşul"; construcţiile sunt împrejmuite de un gard de nuiele streşinit cu spini.
Casa este construită pe o fundaţie de piatră, peste care sunt aşezate talpa masivă şi cununile de bârne, din lemn de stejar. Pereţii sunt apoi "bruşiţi" şi lipiţi cu pământ, în interior şi exterior şi văruiţi. Acoperişul în două ape are învelitoare din stuf, bătut în trepte.
Planul casei este format dintr-o tindă mediană, flancată de două încăperi. Camera "de paradă" în dreapta şi camera de zi cu zi, din stânga. în tindă sunt plasate vetrele celor două sobe "oarbe", iar în camere se află cuptoarele propriu-zise: unul tronconic, construit din nuiele fixate într-o vatră de pământ şi apoi lipite cu lut şi celălalt, din camera "de paradă" în forma unui trunchi de piramidă, făcut din chirpici. Fumul şi scânteile vetrelor din tindă sunt captate de un horn din bârne lipite, tot de forma unui trunchi de piramidă, care are deschiderea în afară, prin acoperiş.

Tilişca, Sibiu, 1847
Satul Tilişca este reprezentat în muzeu printr-o casă datată 1847 şi transferată în 1936. Casa de locuit este aşezată cu latura mică - cu fronton - spre uliţă (alee) fiind împrejmuită cu un gard din scânduri orizontale: poziţia este specifică caselor din această zonă. Accesul în gospodărie se face printr-o poartă monumentală cu stâlpi din lemn de stejar, împodobiţi cu frumoase crestături şi datată 1829. Locuinţa se ridică pe un soclu înalt de piatră ce închide pivniţa. Pereţii sunt ridicaţi din cununi de bârne de brad, cioplite în patru muchii şi prinse în incheietură simplă. Acoperişul în "două ape“ are pante foarte repezi şi învelitoare cu şiţă de brad, lungă de 1 m.
Un element specific arhitecturii vechi din zona Mărginimii Sibiului este "privarul" - foişor cu o singură apa. Planul casei se compune din două încăperi (camera curată şi camera de locuit), despărţite printr-o tindă care are rol şi de bucătărie, aici fiind amplasate vatra liberă şi cuptorul de pâine. În camera de locuit sistemul de încălzire este reprezentat de o vatră cu horn, de formă prismatică acoperit cu "cahle". Suita uneltelor de uz casnic, mobilierul simplu, şi o structura decorativa mai simplă demonstrează utilizarea acestei încăperi în viaţa cotidiană a familiei. "Casa mare" sau "casa curată" este un spaţiu fastuos, “îmbrăcat“ (împodobit) cu nenumărate tipuri de ţesături bogat decorate cu ornamente geometrice policrome, pe fond roşu.

Sălciua de Jos, Alba, 1815
Construite în 1815, casa şi cămara din satul Sălciua de Jos au fost aduse în muzeu în anul 1936. Ele sunt reprezentative pentru arhitectura tradiţionalaădin Muntii Apuseni.
Planul casei, cel mai răspândit până în secolul XX, cuprinde: tindă şi o cameră, cu prispa la faţadă, deschisă pe stâlpi uniţi prin elegante arcade. Construită din cununi de bârne de brad cioplite în patru feţe, casa are acoperiş în patru ape, cu pante repezi. Invelitoarea este realizată din paie de grâu "călcate cu piciorul", pe şarpanta din lemn. Cămara pentru haine are structura şi faţad aproape identice cu cele ale casei, subliniind unitatea ansamblului. Interiorul casei este spaţios şi bogat împodobit. In tindă se afla amplasata o vatră înaltă de 0,50 m peste care este suspendat un coş piramidal, construit din plăci de bazalt sprijinite pe un eşafodaj din lemn.

Paroş, Hunedoara, XIX
Gospodăria, datând de la sfârşitul secolului al XIX- lea, reuneşte casa de locuit, şura cu grajduri, bucătăria de vară şi "cotarga" pentru depozitat porumbul.
Complexul arhitectonic - adus în muzeu în anul 1936 - este delimitat printr-un gard de piatră, ridicat în tehnica zidului sec (piatră fără liant) protejat de mărăcini. Intrarea în gospodărie se face prin două porţi - una mare pentru car şi alta mică, pentru oameni - străjuite de 3 stâlpi monumentali de piatra monolitică. Construită din cununi de bârne de brad, pe o temelie de piatră, casa are acoperişul în patru ape cu învelitoare din ţiglă. Planul casei cuprinde două încăperi - camera curată şi camera de zi - având "târnaţ" (prispa) la faţadă. Accesul în camere se face separat din prispă. Sistemul de încălzire consta din câte o sobă de cărămida văruită, plasate în fiecare din cele două încăperi.

Drăguş, Braşov, XIX
Gospodăria adusă în muzeu în 1936 datează din secolul al XIX-lea şi se compune din două construcţii principale: casa şi sura din lemn de brad cu acoperiş din jipi de secară. Casa, înălţată pe temelie de piatră, cu pivniţă, are pereţii din bârne de brad (cioplite pe patru feţe şi îmbinate în cheie dreaptă), tencuiţi şi văruiţi. Acoperişul în două ape cu pinion pe latura mică are învelitoare din ţiglă rotunjită dispusă în solzi. De-a lungul faţadei se întinde prispa cu stâlpi fasonaţi în patru muchii şi balustrada din scânduri traforate. Planul casei este asimetric, datorită dimensionării diferite a încăperilor componente: tindă cu cămară şi camera de locuit, cu cămară de haine. Sistemul de încălzire consta dintr-un cuptor cu coş înalt (în tindă) şi o sobă cu cahle şi plită, în camera de la drum.

Borlova, Caraş-Severin, 1897
Zona montană a Banatului este reprezentată în muzeu printr-o gospodărie transferata în anul 1936 din localitatea Borlova, sat situat în apropiere de oraşul Caransebeş.
Gospodăria este formată din: casa, fântâna şi cocina, toate împrejmuite cu un gard din zidărie de cărămidă, prevăzut cu o poartă monumentală. Casa este o construcţie poziţionată cu latura îngustă spre drum, cu acoperişul în două ape şi învelitoare din ţiglă. Prin materiale şi tehnica de construcţie, locuinţa reprezintă un exemplar tipic pentru faza de trecere de la casa tradiţională din lemn, la cea din zid de cărămidă; balustrada cu stâlpii prispei sunt din zid, iar peretele din spatele casei este ridicat din bârne rotunde de brad. Faţada dinspre strada este prevăzută cu un fronton decorat cu motive în stucatură - roţi şi frunze - având inscripţionat anul construcţiei: 1897.
Ca plan, casa cuprinde: camera de locuit ( "casa de dinapoi"), camera de oaspeţi ("casa de dinainte" ) şi o tindă mediană ("cunia") din care se face accesul în cele două încăperi precum şi într-o cămară pentru alimente şi unelte. Modul de amenajare al spaţiului de locuit (mobilier, obiecte de uz casnic, unelte, ţesături decorative, ceramica etc.) ilustrează concepţia estetică a locuitorilor şi performanţele tehnologice la care au ajuns meşterii ţărani din zonă.

Sârbova, Timiş, 1821
Gospodăria din satul Sârbova, reprezentativă pentru zona de câmpie a Banatului, datează de la începutul secolului al XIX-lea fiind reconstruită în muzeu în anul 1936.
Din punct de vedere tipologic locuinţa se înscrie în categoria caselor cu două încăperi şi tindă mediană, având de-a lungul faţadei o prispă deschisă pe stâlpi. Casa este ridicată pe o temelie din piatră, cu peretele îngust spre stradă, fiind zidită din cărămidă, sub un acoperiş în două ape, cu învelitoare de ţiglă. Specific zonei este frontonul decorat cu elemente geometrice în relief, executate din tencuială, care încadrează numele proprietarului şi anul construcţiei.
Atât camera curată: "soba mare", situată spre stradă, cât şi încăperea de locuit: "soba mică", reunesc fiecare diverse piese de mobilier ( paturi, scaune, mese înalte, bănci cu spătar ) cât şi o bogată gamă de ţesături din lână.
În tindă ("cunie"), încăpere multifuncţională (de trecere, de preparare a hranei şi pentru desfăşurarea unor activităţi lucrative) se afla un ingenios şi arhaic sistem de pregătire a hranei: vatra liberă prevăzută cu un impunator coş de evacuare a fumului şi care serveşte şi pentru alimentarea celor două sobe oarbe ce încălzesc încăperile de locuit.

Curţişoara, Gorj, XIX
Casa adusă în muzeu în anul 1936 datează de la începutul secolului al XIX-lea. Deşi de proporţii reduse, monumentul este reprezentativ pentru tipul tradiţional de casă înaltă (cu două caturi) răspândit în zona subcarpatică a Olteniei secolelor XVIII-XIX.
Poarta de la intrare este monumentală, lucrată de meşterii locali din trunchiuri masive de stejar şi decorată cu ornamente geometrice: spirale, rozete, stele. Batanţii porţii sunt decoraţi, în partea superioară, cu un frumos motiv al "Horei", obţinut prin decuparea siluetelor umane din scândurile ce alcătuiesc batanţii.
Casa este construită din cununi de bârne orizontale, pe fundaţie de bolovani. Acoperişul este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă de brad. "Pivniţa" alcătuieşte primul nivel al casei şi este folosită ca depozit de alimente şi unelte. O scară exterioară, adosată unuia dintre pereţii laterali, permite accesul la catul superior, unde se afla locuinţa propriu-zisa şi un foişor larg, deschis pe stâlpi. Prispa, numită "târnaţ", mărgineşte pe trei laturi etajul casei. De mare valoare artistică, stâlpii sunt fasonaţi cu caneluri oblice, cu inele şi capiteluri de forme diverse.
Planul locuinţei cuprinde două încăperi: camera cu vatra pentru gătit, numită "la foc" şi camera de dormit ("la sobă"), a cărei soba este alimentată din cealaltă încăpere.

Bordeiul din Drăghiceni, Olt, sec. XIX
Acest sistem constructiv oferea o dublă protecţie, atât faţă de factorii climatici (ierni geroase, veri excesiv de călduroase), cât şi faţă de frecventele năvăliri ale turcilor; semnificativ este faptul că în zonă chiar şi bisericile au fost construite în acelaşi mod, pentru a fi disimulate în peisaj. Bordeiul din Drăghiceni a fost construit în jurul anului 1800 fiind transferat în muzeu în anul 1949.
Acest tip arhaic de locuinţă perpetuează străvechi tehnici constructive: groapa săpată în pământ şi izolată hidrotehnic prin arderea lemnelor este căptuşită apoi cu blăni masive de stejar, ce alcătuiesc pereţii. Uneori, pereţii de pe laturile înguste - şi cei ce despart încăperile - sunt realizaţi din cărămidă. Pe axul longitudinal al construcţiei sunt fixate furci puternice pe care se sprijină, prin intermediul amnarilor, grinda principală. Pe grindă sunt fixate jumătăţi de trunchiuri de copac, care formează şarpanta acoperişului. Aceasta rămâne aparentă la interiorul încăperilor. Invelitoarea este realizată din straturi succesive de trestie, paie şi pământ.
Bordeiul Drăghiceni cuprinde în plan trei spaţii diferenţiate funcţional : "gârliciul" în pantă, echivalând cu tinda caselor de la suprafaţă, "oceagul" sau încăperea "la foc", unde este amplasată vatra liberă cu horn şi camera de locuit, cu soba oarbă. Pe vatră, ca şi în jurul ei, sunt amplasate obiectele necesare pregătirii şi servirii mesei: ţestul pentru copt pâinea, frigările, căucele, masa joasă rotundă cu scaunele, lada pentru făină. Camera de locuit are două paturi dispuse în unghi drept, realizate din scânduri, cu picioarele bătute în podeaua de pământ.

Castranova, Dolj, XIX
Bordeiul din satul Castranova a fost transferat în muzeu în anul 1949. Planul cuprinde 3 încăperi: camera "la foc", camera de locuit şi "celarul". Din punct de vedere constructiv, pereţii longitudinali sunt făcuţi din blăni masive de stejar care căptuşesc groapa, escavata şi hidroizolată prin arderea de lemne. Pereţii transversali sunt executaţi din cărămidă în ei fiind încastrate cele 4 furci care susţin grinda principală a construcţiei. Acoperişul este în două ape, cu o şarpantă din trunchiuri de stejar cioplite cu barda ("martaci"), peste care s-au pus straturi succesive de trestie, paie şi pământ. Intrarea în bordei este realizata printr-un gârlici în pantă, flancat de două "cosoroabe" sculptate în formă de cap de cal. Coborând pe panta gârliciului, se intră în camera numită "la foc", unde, în colţul din dreapta, se afla vatra cu horn larg.
Din camera "la foc", se intra în "celar" (depozitul de alimente cu butoaie, lăzi şi hambare) şi în camera de locuit. În această încăpere se afla o "sobă oarbă" (cu gura de alimentare în camera alăturată, "la foc") şi diverse piese de mobilier lucrate în zonă (lăzi de zestre, poliţe).

Măldăreşti, Vâlcea, 1812
Reprezentativă pentru aşezările vâlcene de sub munte, gospodăria din Măldăreşti (datând de la începutul sec. al XIX-lea), este formată din casă şi pătul pentru porumb. Construită din bârne rotunde de brad, încheiate la colţuri în crestătură dreaptă, casa are ca element caracteristic "foişorul" cu stâlpi frumos sculptaţi, a cărui menire este de a mări spaţiul utilitar şi de a proteja intrarea la beci (vara, aici se aşeza războiul de ţesut sau se amenaja un loc pentru dormit).
Casa este compusă din bucătărie, numită în grai local "la foc" şi camera de locuit. Vatra liberă din bucătărie constituie punctul de greutate al acestui spaţiu, în funcţie de care sunt repartizate piesele simple de mobilier, lucrate în centrul Romanii de Jos: masa rotundă cu trei picioare, scaunele mici, laviţa pe care se rânduiesc ustensilele de bucătărie. Camera de locuit ("casa") este încălzită de o "sobă oarbă", construită din cărămidă.

Stăneşti, Argeş, sec. XIX

Casa din Muzeul Satului s-a realizat în anul 1936, după un exemplar existent în sat, cu meşteri din zonă. Locuinţei i s-au adăugat celelalte construcţii anexă, necesare ilustrării modului de viaţă tradiţional: şura cu grajd şi fânar, "povarna" unde se distila ţuică, bucătăria de vară şi coteţe. Casa, ridicată pe două nivele, cuprinde în planul catului superior o tindă mediană cu vatră liberă şi horn, precum şi două încăperi - camera de locuit şi cea rezervată oaspeţilor - încălzite fiecare cu sobe de cărămidă. La faţadă se afla prispa cu stâlpii de lemn fasonaţi simplu şi legati intre ei cu arcade de paiantă; balustrada face corp comun cu zidăria masivă a soclului înalt, în interiorul căruia este amenajat beciul. Se creează astfel un contrast între parterul robust, masiv şi formele deschise ale faţadei etajului, ritmate de succesiunea stâlpilor. Scara de acces la nivelul locuinţei este ascunsă vederii, fiind încorporată în soclul inalt.
Nota dominantă a organizarii interiorului o dau numeroasele ţesături din lână şi bumbac. O piesă specifică interiorului muscelean este "zăvastra", covor lung din lână, decorat cu motive geometrice mari, ce îmbracă pereţii camerei "curate" de jur împrejur. Costumul muscelean se remarcă prin somptuozitatea pieselor împodobite cu alesaturi şi cusături geometrice, folosind pe lângă firul de "arnici" (bumbac) roşu şi negru, firul metalic de aur sau argint.

Ruşeţu, Buzău, sec. XX
Gospodăria din satul Ruşeţu datează de la începutul secolului al XX-lea şi a fost reconstruită în muzeu în anul 1936. Ea se compune din locuinţă şi unele anexe destinate adăpostirii animalelor. Casa este construită din paiantă, cu pereţii văruiţi la exterior. La faţadă şi pe una din laturi este prevăzută cu o prispă joasă, deschisă pe stâlpi de lemn simpli, nedecoraţi. Acoperisul este în patru ape, cu învelitoare din şiţă, iar pe spatele casei şi pe latura dreaptă, apele învelitorii sunt mult prelungite pentru acoperirea polaţilor (spaţii anexe ale casei). O caracteristică este colorarea, cu roşu şi albastru, a stâlpilor prispei, a ancadramentelor de la ferestre şi usi, precum şi a brâului (albastru) care înconjoară pereţii casei la nivelul prispei. Planul locuinţei cuprinde o tindă mediană, două camere de locuit, o cămară, iar pe spatele casei, o poiată pentru animale. Un loc important îl ocupa, în tindă, vatra liberă prevăzută cu un horn larg, sub care femeile gătesc, intrând printr-o deschizatură de formă dreptunghiulară. Tot de pe aceasta vatră se face focul, cu paie şi coceni de porumb, pentru încalzirea "sobei oarbe" din camera vecină. Pe jos, încăperile sunt lipite cu lut, peste care, în camerele de locuit, se aştern preşuri vărgate.

Chiojdu Mic, Buzău, sec. XVIII
Casa este înălţată pe o impunatoare temelie din zidărie de piatră de râu, în care sunt adăpostite pivniţa şi încăperea cu unelte. Pereţii casei sunt realizaţi din bârne rotunde de brad, cu diametrul mic, aşezate în cununi orizontale, încheiate "troceşte"; capetele depăşesc linia pereţilor, rămânând vizibile la colţurile casei. Un frumos foişor deschis pe stâlpi de lemn ciopliţi avansează peste intrarea la beci, protejând-o.
Acoperişul în patru ape are învelitoare din şiţă măruntă, aşezată în "solzi de peşte". Accesul la catul de sus se face printr-o scară exterioară din piatră, situată pe faţada principală, asimetric. Principalele elemente decorative, realizate prin cioplire şi crestare, apar la grinzile şi stâlpii foişorului şi la pălimarul prispei, prevăzut cu scânduri traforate. Locuinţa prezintă în plan: tindă ("sala"), "odaia mare", "odaia mica" şi prispa cu foişor ("balcon") de pe faţadă. Tinda (“sala”) este îngustă şi întunecoasă, cu podeaua din pământ lipit; este folosită drept cameră de trecere şi loc de păstrare al obiectelor de uz gospodăresc. Din sală se face intrarea în fiecare dintre camerele laterale: camera de oaspeţi şi cea de locuit.

Trăisteni, Prahova, sec. XIX
Gospodăria adusă în muzeu în anul 1936 este reprezentativă pentru secolul al XIX-lea, fiind alcătuită din casa propriu-zisă şi o anexă: coteţul de porci şi păsări. Construită pe temelie înaltă din piatră, locuinţa are pereţii din bârne de fag. Pereţii sunt lipiţi şi văruiţi. Acoperişul casei este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă, aşezată în tehnica "cioc şi scoc". Prispa ce înconjoară casa de jur-împrejur are la faţadă o balustradă din scânduri traforate şi un foişor, dispus asimetric, cu accoperiş individual, în trei ape. Foişorul protejează intrarea la pivniţă, care ocupa spaţiul de sub foişor şi camera de locuit.
În plan, casa cuprinde două încăperi dispuse de o parte şi de alta a tindei. În cele două încăperi se remarcă silueta elegantă a sobelor din cărămidă; soba cu plită pentru gătit, în camera de locuit şi o sobă cu cotlon şi firidă în camera de oaspeţi.
Specificul interiorului locuinţei prahovene este dat de folosirea ştergarelor şi a batistelor din bumbac, brodate cu arnici roşu şi negru, într-o infinitate de compoziţii plastico-decorative, bazate pe simbolismul unor motive străvechi - geometrice, vegetale şi antropomorfe. Aceste piese formează "roata casei", fiind etalate de jur împrejurul pereţilor, cât mai aproape de tavan

Suici, Argeş, sec. XX
Gospodăria din Suici, construită în Muzeul Satului în 1936, după un model tradiţional existent în sat, reprezintă un tip arhitectonic caracteristic pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
“Casa cu legatură", ce reuneşte sub un singur accoperiş două construcţii dispuse în unghi drept, a apărut ca urmare a necesităţii de a asigura o locuinţă separată tinerei familii, ce se constituia după căsătoria celui mai mic fecior. În alte situaţii (când nu locuiau două familii în acelaşi imobil), o parte a casei îndeplineşte funcţia de reprezentare, fiind rezervată primirii oaspeţilor, iar cealaltă este destinată vieţii cotidiene. Locuinţei i s-au adăugat ulterior grajdul, magazia de provizii şi pătulul de porumb.
Inălţată pe un soclu din piatră ce adăposteşte pivniţa şi coteţele de păsări, casa din Suici este construită din bârne de brad cioplite şi tencuite. Acoperişul în patru ape, pentru fiecare din cele două construcţii, are învelitoarea executată din 6-7 rânduri de şiţă măruntă, suprapuse, ceea ce crează un remarcabil efect decorativ. Planul cuprinde câte două încăperi pentru fiecare construcţie, cu intrări separate de pe prispă.

Jurilovca, Tulcea, 1898
Satul Jurilovca, din care provine gospodăria aflata în muzeu, este o aşezare de lipoveni. Arhitectura tradiţională se caracterizează prin dispunerea, sub un singur acoperiş, a locuinţei şi anexelor gospodăreşti.
Ca materiale de construcţie sunt folosite, cu precădere, chirpicul (pereţi) şi stuful (învelitoare). Reflectând caracteristicile arhitecturii locale, gospodăria din muzeu cuprinde zece încăperi, cu funcţii diferenţiate, dispuse în unghi drept; celelalte două laturi ale incintei sunt închise cu un gard zidit din piatră. În curtea interioară sunt amplasate cuptorul de vară şi coteţul pentru păsări.
Locuinţa, dispusă cu latura mică spre drum, cuprinde în plan cinci încăperi: două tinzi, două camere de locuit - dintre care una rezervată oaspeţilor - şi o bucătărie, toate comunicând între ele. În continuare, sub acelaşi acoperiş, construcţia adăposteşte: grajdul, afumătoarea de peşte şi o încăpere cu funcţii multiple (depozitare, prestarea de activităţi domestice). La colţul de legătură între cele două laturi ale construcţiei se află un spaţiu parţial închis, care serveşte pentru depozitarea diverselor categorii de unelte. Din acest spaţiu se face accesul, printr-o uşă, spre baia de aburi, plasată în spatele casei.
Tot în spatele casei se afla şopronul pentru adăpostirea teascului de struguri şi a altor unelte. Specificul acestei gospodării este reprezentat de acoperişul continuu, în două ape, cu învelitoare din stuf, bătut în tehnica " la piaptăn". Aspectul arhitectonic exterior este întregit de o prispă joasă, deschisa pe stâlpi ciopliti. Intrările în camerele de locuit sunt marcate de uşile pictate cu motive vegetale (pomul vieţii).

Ostrov, Constanţa, sec. XIX
Gospodăria din satul Ostrov (începutul sec.al XIX-lea) a fost transferată în muzeu în anul 1958. Planul casei cuprinde două încăperi - camera de locuit şi camera "curată" - despărţite de o "tindă" mediană care serveşte şi ca bucătărie şi o cămară.
În ceea ce priveşte elevaţia, pe o platformă de lut amestecat cu paie tocate, se ridică peretii din pari de stejar, în jurul cărora sunt împletite nuiele de frasin, lipite cu lut. Joasă ca înălţime, casa are un acoperiş în patru ape, cu învelitoare din olane. Sistemul de încălzire este realizat prin aşezarea în tindă a două vetre, de tipul "vatra liberă cu coş", construite la nivelul solului şi dispuse faţă în faţă, în fundul încăperii. Vetrelor din tindă le corespunde, în fiecare încăpere, câte o sobă "oarbă", care se alimentează prin tindă, iar soba propriu-zisă se afla în cameră. Acest ingenios sistem de încălzire se regăseşte şi în lumea mediteraneană.
Bogatul inventar gospodăresc cuprinde o serie de piese de factură orientală, datorate convieţuirii cu minorităţile turco-tătare: "sinia" - o masă mică, rotundă şi joasă, întâlnită numai în aceste regiuni - şi vasele de aramă.

Paltin, Vrancea, sec. XVIII
Anexă gospodărească, căsoaia din Paltin a fost adusă în Muzeul Satului în anul 1956 fiind datată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Construcţia cunoscută sub numele de "căsoaie" (cămară) era frecventă în aşezările vrâncene şi era uneori asociată unei încăperi cu funcţie de locuire - "căsuţa căsoaiei". Unitatea existentă în muzeu are numai funcţia de depozitare de alimente şi obiecte de uz gospodăresc, iar foişorul îi completează spaţiul destinat unor activităţi gospodăreşti din timpul verii.
Construită pe o temelie de piatră nefasonată (de munte şi de râu), din bârne rotunde de brad, acoperite cu un strat subţire de lut, căsoaia are o pivniţă semiîngropată, cu pereţii din pietre fără liant, iar foişorul foarte amplu formează, prin planşeul de scânduri groase de stejar, un adăpost la intrarea în pivniţă. Spatiul propriu-zis al căsoaiei este neluminat şi de aici se face accesul la pod. Peste şarpantă, învelitoarea din şindrilă este fixată prin cuie din lemn de tisa.Tipologic, această anexă gospodărească se înscrie în seria monumentelor de arhitectură ţărănească montană, unde structura gospodăriei impunea separarea casei de cămară în edificii independente (situaţii similare apar în Munţii Apuseni, Valea Jiului).

Nereju Mic, Vrancea, sec. XIX
Casa din satul Nereju Mic, construită în preajma anului 1850, fiinţeaza în muzeu încă de la întemeierea acestuia.
Pe o temelie din bolovani de râu, fixaţi cu pământ şi lipiţi cu lut, se ridică pereţii din bârne de brad. La interior şi exterior, pereţii sunt lipiţi cu lut şi văruiţi. Invelitoarea acoperişului, în patru ape, este executată din şindrilă de brad. Pentru a proteja construcţia, apa din spate a acoperişului este prelungită la mai mult de jumătate din înălţimea peretelui casei. Casa este înconjurata de gard şi prevăzută cu o poarta glisantă, lucrată din lemne de brad şi fag, asamblate cu ajutorul cuielor de lemn. Lângă poartă, sprijinită pe gard şi pe doi stâlpi înfipţi în pământ, se află o mică construcţie din lemn - "merindarul" în care vrancenii obişnuiau să pună zilnic, apă şi fructe pentru trecătorii străini de sat.
Planul casei cuprinde următoarele spaţii: prispa, tindă mediană, "casa mică", "casa mare" şi un "chiler" (cămară) situat în spatele tindei şi a uneia dintre camere.

Năruja, Vrancea, sec. XIX
Casa, datând din secolul al XIX-lea, a fost adusă în Muzeul Satului în anul 1957 fiind realizată din bârne rotunde de brad, lipite la exterior cu humă albă. Construcţia este dotată cu o pivniţă, peste care este suprapus un foişor, dispus asimetric; vara în acest foişor se aşeza războiul de ţesut sau se amenaja un loc pentru dormit.
Acoperişul casei este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă, fixată în cuie lucrate de meşterii fierari ai satului. Planul construcşiei - de tip arhaic - este compus dintr-o tindă îngustă folosită ca depozit pentru unelte şi materiale casnice şi o singură încăpere cu funcţii multiple. Arhaismul construcţiei rezidă din modul de prezervare a tindei din spaţiul camerei de locuit, ca şi din plasarea sistemului de încălzit - vatra liberă la nivelul de calcare, cu horn suspendat şi cuptor - către centrul încăperii, neadosat nici unui perete. Specific zonei este sistemul de acoperire compactă a pereţilor cu frize succesive de ştergare “ţinute" (netăiate din vălul de ţesătură) păretare şi batiste, dispuse "roată de-a lungul pereţilor".

Curteni, Vaslui, 1844
Gospodăria din Curteni, specifică satelor de ţărani răzeşi din zona podgoriilor, datează din anul 1844 şi a fost adusă în muzeu în anul 1959. Ea cuprinde casa, crama şi coteţul pentru găini. Pentru casă s-a folosit ca material de construcţie cărămida - pentru ridicarea pereţilor - iar la accoperiş s-a utilizat stuful, bătut cu piepteni speciali, în tehnica "solzit". Crama - construcţie semiîngropată - este ridicată din lemn, piatră şi lut. Acoperişul cramei este realizat tot din stuf, iar tehnica folosită, mult mai arhaică, este cunoscută în zonă sub numele de "la praştină". Planul casei se încadreaza tipului: sala cu două camere laterale. În spatele camerelor sunt plasate bucătăria şi cămara. Un element de originalitate al acestui interior îl constituie modul de separare al încăperilor, prin intermediul unui perete - soba, care delimiteaza spaţiile şi le încălzeşte totodată.

Zapodeni, Vaslui, sec. XVII
Casa, aflată în muzeu din anul 1961, reprezintă un străvechi tip de locuinţă - locuinţa monocelulară - care se înscrie printre cele mai valoroase documente ale arhitecturii populare moldoveneşti, de la mijlocul sec. al XVII-lea. Construită din bârne masive de stejar, casa cuprinde doar o singură încăpere, cu acces direct şi este prevăzută cu ferestre mici, acoperite altădată cu burduf de oaie. Casa are accoperiş în patru ape, cu învelitoare din stuf, bătut după o veche tehnică: "la praştină". Streaşina este foarte amplă, adăpostind pereţii de ploi şi zăpezi. Locul prispei este luat de o bancă cioplită dintr-un trunchi de stejar.
Interiorul are o înfăţişare modestă, dar în acelaşi timp deosebit de plăcută. Sistemul de încălzire este format dintr-un cuptor cu vatra liberă, adosat colţului din stânga intrării.

Dumbrăveni, Suceava, sec. XIX
Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, casa a fost transferată în muzeu în anul 1961. Sistemul constructiv al acestui monument reprezintă o particularitate în cadrul tehnicilor tradiţionale de construcţie: pereţii sunt realizaţi din stâlpi înfipţi direct în sol, legaţi prin împletitură de nuiele, lipită cu pământ, iar acoperişul are învelitoarea executată din snopi de paie de secară, legaţi direct pe leţuri. Prispa înaltă, din lut bătut, înconjoară de jur-împrejur pereţii şi este deschisă pe stâlpi din lemn.
Planul casei este cel tradiţional, compus din: tindă centrală şi două încăperi laterale. Tinda, fără tavan, lasă vizibilă tehnica de prindere a snopilor de leţurile şarpantei, conferind spaţiului un efect decorativ deosebit. Vatra cu cuptor ocupa jumătate din spaţiul bucătăriei, fiind atât un loc pentru pregătitul mâncării cât şi pentru dormit. Camera curată, orientată către drum, este lipsită de sobă, nefiind locuită decât ocazional.

Răpciuni, Neamţ, sec. XIX
Construit la începutul sec. al XIX-lea, "bordeiul" Răpciuni a fost adus în muzeu în anul 1957, reprezentând tipul de locuinţă arhaică, cu o singură încăpere, construită la suprafaţa solului "Bordeiul" Răpciuni are o arhitectură simplă, fiind lipsit de decoraţie exterioară. Ridicaţi pe o temelie nu prea înaltă, pereţii casei sunt din bârne rotunde de brad.
Acoperişul în patru ape, cu pante repezi, are o streaşină largă ce protejează prispa deschisă. Invelitoarea este realizată din şindrilă simplă, fără crestături, aşezată în strat dublu. La exterior şi interior "Bordeiul" este tencuit şi văruit, tavanul fiind din scânduri de brad cu grinzi aparente, cioplite. Interiorul este dominat de cuptorul cu vatră, care ocupa o treime din încăpere având în spate "culmea" Alături de casă, în aceeaşi curte, se afla "surla", o construcţie arhaică ce a servit iniţial ca locuinţă temporară, folosită ulterior ca bucătărie de vară. Intreaga "ogradă" este înconjurată cu un gard din răzlogi de brad. Intrarea în gospodărie se face printr-un "pârleaz", element caracteristic pentru o zonă de munte cu relief accidental.

Măstacăn, Neamţ, sec. XIX
Gospodăria, construită la începutul sec. al XIX-lea, a fost adusă în muzeu în anul 1957. Ansamblul cuprinde casa de locuit, o "lozniţa" (cuptor) pentru uscat şi afumat fructe şi un coteţ pentru porci, toate împrejmuite cu un gard înalt, împletit din nuiele de alun şi protejat cu streşini din şindrilă. Casa, de mici proporţii, are în plan două încăperi ( tindă şi odaie de locuit) şi o prispă deschisă pe trei laturi. Pe o temelie joasă de piatră, pereţii sunt ridicaţi din bârne rotunde de brad, încheiate "stâneşte". La interior şi în exterior pereţii sunt lipiţi cu lut şi văruiţi. Acoperişul este în patru ape, cu învelitoare din draniţă lungă, bătută la trei rânduri. Dimensiunile şi proporţiile volumelor dau ansamblului arhitectural o armonie remarcabilă şi un echilibru desavârşit.

Piatra Şoimului, Neamţ, sec. XIX
Casa adusă în muzeu în anul 1936 reprezintă tipul de locuinţă specifică sfârşitului secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea.
Aşezată pe temelie de piatră, cu pereţii din bârne de brad şi acoperişul în patru ape, cu învelitoare din draniţă, dispusă "în săgeată", casa este înconjurată pe trei laturi de un "cerdac" (prispa) cu balustradă din scânduri traforate şi stâlpi cu "floare", realizată tot în tehnica traforului. Intrarea în casă se face printr-o tindă mediană, "sala", care comunica cu două încăperi: "odaia mare" (camera de oaspeţi) şi "odaia mica" (camera de locuit). Cămars ("chilerul"), situată în partea din spate a casei, are acces separat de pe prispă. Sistemul de încălzire al camerei de locuit este alcătuit dintr-o sobă cu plita pentru gătit, fumul fiind evacuat în pod, de unde ieşea prin cele două lucarne (ochiuri) din acoperiş.

Audia, Neamţ, sec. XIX
Gospodăria transferată în muzeu în anul 1957 datează de la începutul sec. al XIX-lea, reunind locuinţa şi grajdul cu "sân" (ladă largă pentru depozitarea fânului, realizată prin extensiunea în consolă a podului).
Casa cu pereţii din bârne rotunde de brad, încheiate la colţuri "stăneşte", este lipită cu lut şi văruită. De jur împrejur, pe patru laturi, casa este înconjurată de o prispă deschisă pe stâlpi decoraţi. Acoperişul în patru ape atrage atenţia prin aspectul său estetic, conferit de capetele dantelate ale şindrilei tăiate în formă de dinte de fierăstrău. Elementul distinctiv şi original al casei Audia îl constituie foişorul de dimensiuni reduse, cu balustrada traforată, amplasat în partea stângă a casei, deasupra beciului zidit cu boltă, din piatră brută fără liant. Planul casei cuprinde o tindă mediană flancată de două încăperi ("odaia mica" şi "odaia mare"), iar pe latura din spate a casei sunt poziţionate două cămări. "Odaia mare", pentru oaspeţi, este un spaţiu de mari dimensiuni, prevăzut cu o vatră liberă cu horn şi cuptor pe care este amenajat un spaţiu de dormit. În "odaia mică", pentru locuit, se află o sobă de gătit.

Fundu Moldovei, Suceava, sec. XIX
Gospodăria, datând de la sfârşitul sec.al XIX-lea, a fost adusă în muzeu în anul 1936 şi este alcătuită din: casă, şura cu grajd şi "coliba" (bucătărie de vara). Construcţiile sunt împrejmuite cu "zaplaz" (gard din scânduri, ridicat pe bolovani de piatră şi protejat cu un accoperiş de şindrilă). Intrarea în curte se face printr-o poartă monumentală.
Casa este construită din bârne de brad cioplite în patru feţe şi încheiate în tehnica "coadă de rândunică". Acoperişul este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă. Elementele distinctive ale casei sunt: foişorul poziţionat în axul casei, marcând intrarea, prispa largă prevazută cu stâlpi ciopliţi şi balustrada şi ancadramentele din tencuială albă care evidenţiază ferestrele şi uşa de la intrare. Planul locuintei prezintă o tindă mediană, mărginită de o parte de "casa mare" şi de cealaltă parte de "casa mică" şi o cămară. Un loc important îl ocupa în cadrul încăperii de locuit cuptorul cu vatră şi loc de dormit ca şi "stativele" (războiul de ţesut).

Voitinel, Suceava, sec. XVIII
Gospodăria adusă în anul 1960 la Muzeul Satului este alcătuită din casă, şură, bucătărie de vară, fântână. Datând din a două jumătate a secolului al XVIII-lea, casa din satul Voitinel reprezintă un tip aflat azi pe cale de dispariţie în zonă: casa cu foişor. Construită din bârne masive, pe o temelie scundă din piatră, locuinţa cuprinde în plan o tindă mediană, fără tavan, o "odaie" mică (de locuit), "casa mare" (camera de oaspeţi) şi un foişor care apără intrarea de intemperii. Acoperişul - în patru ape - are învelitoarea din draniţă de brad. La exterior pereţii construcţiei sunt lipiţi cu humă alb-cenuşie.În fiecare dintre cele două încăperi sunt construite cuptoare masive cu vatra liberă şi loc de dormit.

Straja, Suceava, 1760
Pe o temelie joasa din piatră, pereţii sunt realizaţi din trunchiurile rotunde ale arborilor, dispuse "în cununi" orizontale. La partea superioară, ultimele cununi de bârne sunt prelungite în trepte, evazat, conferind casei un aspect particular. Lipitura subţire de lut şi culoarea uşor cenuşie a humei, cu care sunt acoperiţi pereţii la exterior, adaugă monumentului o valoare plastică remarcabilă. Acoperişul în patru ape are învelitoare din şindrilă de brad, care adăposteşte la faţadă o prispă largă deschisă, unde familia se poate odihni sau presta diverse activităţi casnice.
Planul casei este compus dintr-o tindă largă în prelungirea căreia se afla cămara iar în dreapta o încăpere de locuit. Tinda este rece, fără sistem de încălzire şi fără plafon. Aici se aflau depozitate buduroaiele pentru cereale, formele pentru crescutul pâinii, şaua ("tarniţa") de lemn şi alte ustensile gospodăreşti. Camera de locuit - largă şi încăpătoare - ilustrează organizarea arhaică a spaţiului interior: vatra liberă cu horn şi cuptor cu platforma pentru dormit plasate în colţul din stânga intrării. În continuare, de-a lungul peretelui longitudinal din spate, este amplasat patul - construit în consolă şi suspendat la grindă printr-un stâlp cioplit. Colţul opus al vetrei cuprinde două laviţe late dispuse în unghi drept, folosite şi pentru dormit dar şi ca suport pentru lăzile de zestre.



!!!!! Nu stiu de ce cursul asta e asa de lung, eu l-am scris asa cum l-am primit de la d-na Dabu (fara poze) ca sa le aveti pe toate :D . Sper ca nu trebuie sa-l invatam pentru examen :P