:))

  









  

Scroll images by bigoo.ws

    





  

Glittery texts by bigoo.ws

Dragi colegi...

Puteti sa datzi si cate un comment la ce au postat alti colegi, nu doar topic-uri :)

Tulburari de conduita la adolescenti

La adolescent crima este mai rara.In aceste cazuri rare,omorul din neglijenta,accidental este mai des.
Cu implicatii dintre cele mai grave,in tulburarile de comportament este furtul.
In ontogeneza timpurie,furtul se manifesta sub o forma incipienta,prin insusirea fortata sau brutala a jucariei partenerului,ca mai tarziu sa ia forma insusirii obiectului dorit pe furis cu o nuanta de lasitate.Studiile din domeniul psihologiei
delicventei juvenile evidentiaza faptul ca la baza majoritatii furturilor se afla un sentiment de frustrare cu pronuntate note de anxietate.Furtul efectuat in banda imbraca forme mai grave si cu pronuntate note de teribilism,mai ales la tineri.
Vagabondajul,fuga de acasa se constituie ca o deteriorare comportamentala grava cu o evolutie spectaculoasa ce este dublata deseori de
alte forme aberante cum ar fi prostitutia si perversiunuile sexuale.
O serie de cercetari mentioneaza influentele negative exercitate asupra copilului de perceperea de catre acesta a relatiilor anormale dintre parinti.Astfel copilul poate fi tensionat si dereglat de atmosfera morala ,destramarea nefavorabila a familiei,decesul unuia dintre parinti sau al ambilor,prezenta unui parinte vitreg,alcoolismul parintilor,abaterile comportamentale ale parintilor,manifestarea lor triviala s.a.
Fenomenele respective pot fi provocate de o situatie biopsihologica sau de una economico-sociala necorespunzatoare.
In raport cu furtul,jaful este o forma de comportament foarte grava si
are loc sub amenintare sau ca act de violenta.Situatia comportamentala este tragica si mai complexa cand jaful se produce in banda,ceea ce evidentiaza caracteristicile peronalitatii dizarmonice.

Sarbatori fericite si atat :D

Etnografie - Satul si gospodaria

Satul românesc tradiţional

Criterii de clasificare
1. Structura
2. Morfologia
3. Economia

1. După criteriul structural aşezările rurale pot fi de tip:
- risipit
- răsfirat
- adunat
2. După criteriul economic:
- Aşezări agricole
- Aşezări cu activităţi industriale
- Aşezări mixte
3. Coroborând criteriul structural cu cel economic, identificăm:
- aşezări ale crescătorilor de animale (satele de tip risipit)
- aşezări mixte (agricultori, păstori, viticultori
– satele de tip răsfirat)
- aşezări agrare (satele de tip adunat) (după V. Mihăilescu)

• Alte criterii de clasificare:

1. Planul satului
2. Structura internă, modul de grupare a gospodăriilor
3. Raportul dintre uliţă şi case
4. Modul de distribuţie a proprietăţii
5. Modul de împărţire a hotarului
6. Ocupaţia
7. Poziţia satului
8. Mărimea satului
9. Forma satului (după R. Vuia şi I. Vlăduţiu)

• Tipologie:

- Sat cu case izolate
- Sat răsfirat
- Sat de vale
- Sat îngrămădit
- Sat de-a lungul drumului
- Sat dreptunghiular
- Sat adunat
- Sat circular
- Sat radial

Gospodăria

Factori care au influenţat existenţa şi dezvoltarea gospodăriilor:

- Sistemul ocupaţional
- Condiţiile naturale (inclusiv clima)
- Materialele de construcţie

Tipuri economice de gospodării:
a) Agricole
b) Agro-pastorale
c) Pomicole
d) Viticole
e) Piscicole
f) Meşteşugăreşti

Gospodării agro-pastorale

Gospodărie pastorală cu colnă de la Câmpu lui Neag (jud. Hunedoara)

- elemente componente: casa (“căsoană”), adăpost pentru animale (“colna”), cămara deasupra gropii pentru cartofi
- casa – dreptunghiulară; pereţi din bârne de brad pe temelie de piatră; acoperiş în patru ape din lemn de brad; două încăperi, fiecare cu intrare separată pe faţada principală: una pentru locuit, cealaltă are rol de cămară
- colna – împrejmuire deschisă la interior, care închide toată gospodăria; pereţi din bârne de brad, cu acoperiş în două ape
- aparţine tipului de gospodărie cu curte închisă

Gospodărie cu ocol întărit de la Măgura (jud. Braşov)

- elemente componente: casa (cu tindă, căsuţă, casa mare, chelar), două grajduri pentru vite, fierbătoare cu pivniţă; în exteriorul ocolului – adăpostul pentru oi
- material de construcţie: fundaţie din bârne de brad; acoperiş în patru ape cu structură din lemn

Gospodărie de agricultor cu colibă pastorală de la Feşen (jud. Alba)

- elemente componente: casa, şura poligonală, “coşer” pentru porumb, coteţ - casa are cameră de locuit, tindă, cămară; acoperiş cu paie; - materiale de construcţie: bârne de fag şi stejar

Gospodăriile piscicole

Gospodărie de pescar din Mahmudia (Tulcea)

- componente: casă, grajd (“dam”), coteţ pentru păsări (“curnic”), cuptor pentru pâine, baie, latrină, moară de vânt - material de construcţie: chirpici; acoperiş din stuf; pereţi văruiţi în alb
- se încadrează în tipul de gospodărie cu două curţi (în prima curte, mai mare, este casa, baia şi cuptorul pentru pâine; în a doua curte – coteţul şi grajdul)
- casa are latura îngustă spre stradă şi dezvoltare în adâncime; pe două laturi are prispă cu stâlpi de lemn; are două camere cu o tindă intermediară şi o magazie pentru uneltele de pescuit baia este amenajată într-o clădire separată cu două încăperi, una servind de vestiar, cealaltă de saună (vatră din bolovani cu un cazan pentru apă)

Gospodării meşteşugăreşti

Gospodăria de boştinar-lumânărar din Sebeşu de Jos (jud. Sibiu)

- elemente componente: casa, şura, grajdul, atelier de lumânărit, coteţ de porci
- material de construcţie: lemn de brad şi fag, pământ, zidărie din piatră; pereţi văruiţi în albastru; acoperiş înalt, în două ape, cu ţiglă
- casa are trei încăperi: camera din faţă (“casa din faţă”), tindă (cu rol de depozit şi spaţiu de muncă; adăposteşte cuptorul de pâine, uneltele şi intrarea în pod), celar (deopotrivă cameră de locuit, cameră de zi şi bucătărie)

Clasificarea morfologică a gospodăriilor:

Cu curţi deschise
Cu curţi închise
Cu curţi în organizare liniară
Cu curţi organizate pe două linii
Cu curţi organizate în unghi
Cu curţi pe trei linii
Cu şura în latul curţii
Cu casa în latul curţii
Cu casa în lungul drumului
Cu curţi pe patru linii
Cu ocol închis
Cu curţi duble

• Apar în satele de tip risipit. Specific este absenţa gardurilor despărţitoare în interiorul curţii.

• Se regăsesc în zonele cu teren puţin accidentat. Curtea este separată de terenul agricol prin garduri

• Elementele care compun gospodăria (casa, şura, grajdul) sunt dispuse de-a lungul curţii.

• Apar în zonele joase. Casa şi anexele secundare (coteţele pentru animalele mici) se află dispuse pe o latură (de obicei cea de la stradă), pe latura opusă fiind grajdul şi alte anexe.

• Apar în zonele depresionare şi de vale. Casa este dispusă în lungul curţii, iar grajdul sau şura în latul curţii.

Etnografie - Muzeul Satului

Gospodării şi case din
Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti

Moiseni, Satu Mare, 1780
Casa a fost adusă în Muzeu în anul 1936 şi aparţine unei gospodării agro-pastorale. Intrarea în gospodărie se face printr-o originală poartă numită "vraniţa cu boc“, care se poate deschide şi închide cu uşurinţă.
Casa, construită în anul 1780, are în plan trei încăperi (camera, tindă şi cămara) cu prispă parţială la faţadă, în dreptul cămării şi tindei, cât şi pe latura îngustă. Pereţii sunt formaţi din câte trei bârne masive de stejar cioplite cu securea. Acoperişul în patru ape este cu pante foarte repezi. Invelitoarea este din draniţă de stejar. Pe coamă se află o "hornetă" pentru evacuarea fumului din pod. În tindă se află "tiara" (războiul de ţesut) şi diferite unelte necesare prelucrării lânii şi cânepii. în cameră, în colţul din dreapta, este plasat "cuptorul cu stiol" placat cu cahle din ceramică smălţuită, pentru a păstra căldura. Deasupra patului se afla "rudarul" (culmea).

Şant, Bistriţa-Năsăud, 1896
Casa, transferată în muzeu în anul 1936 (datând din anul 1896), este construită din cununi de bârne, pe un soclu înalt, cu prispa pe trei laturi. Acoperişul în patru ape are învelitoare din"draniţă".
Planul casei cuprinde o tindă mediană, fără plafon, flancată de două camere mari, fiecare cu câte o cămară, pe latura din spate. în tindă, unde se desfăşurau cele mai diverse activităţi gospodăreşti, se afla o vatră liberă, unde se pregătea mâncarea pe timpul verii. Diversele categorii de unelte şi ustensile de bucătarie, prezente în tindă, ilustrează preocupările domestice ale proprietarilor. în camera de locuit reţine atenţia sistemul complex de încălzire format din vatra liberă cu horn, cuptor, cu un mic spaţiu de dormit şi soba cu plită. Mobilierul redus (pat, masă, laviţă, dulap de vase) este dispus pe lângă pereţi pentru a crea un spaţiu optim desfăşurării activităţilor lucrative.

Ieud, Maramureş, 1890
Gospodăria din satul Ieud, datând din anul 1890 a fost transferată în muzeu în anul 1936. Creşterea vitelor, ca ocupaţie de bază, se reflectă în structura gospodăriei, prin proporţiile construcţiilor anexe: sura şi "oborocul“ (adăpostul) pentru depozitat fânul, cu acoperiş mobil.
Poarta monumentală din lemn de stejar, cu acoperiş din şindrilă, bogat ornamentată prin sculptare, este semnul distinctiv al unei categorii sociale: nemeşii - ţăranii liberi. Casa, construită din cununi de bârne de brad, pe un soclu scund din piatră, este înconjurată, pe trei laturi, de o prispă (“şatră") cu balustrada traforată şi stâlpi uniţi prin arcade. Acoperişul înalt, în patru ape are învelitoare din draniţă. în plan, casa cuprinde o tindă mediană, două camere de locuit şi cămară. în camera de oaspeţi un centru de interes îl reprezintă cuptorul de dimensiuni mari, ridicat pe soclu de lemn şi bogăţia ţesăturilor din lână (covoarele).

Bancu, Harghita, 1862
Gospodăria din satul Bancu a fost transferată în Muzeul Satului în 1956, reunind următoarele construcţii: casa, datând din anul 1862, bucătărie de vară şi atelier de tâmplărie, şura cu grajd şi magazie de lemne, coteţe, magazie de cereale. Gospodăria este străjuită de o poartă monumentală, cu columbar, şi un bogat decor sculptat, pe stâlpi, reprezentând "pomul vieţii", şi "tulipanul" (laleaua), ca element decorativ cu statut de marcă etnică. Casa este construită din cununi de bârne orizontale, de brad, pe o temelie din piatră. Acoperişul în patru ape repezi, are o învelitoare din draniţă cu "apa ruptă" (întreruperea pantei la aproximativ 1/3 din înălţime, pentru a accelera scurgerea precipitaţiilor). Prispa ("tornaţul"), plasată doar pe faţada casei, este deschisă parţial pe stâlpi frumos finisaţi, iar în dreptul intrării este închisă până sus cu scândură traforată. Acest spaţiu închis numit local "eres" (streaşină) permite dublul acces: în camera de locuit şi în camera de oaspeţi. Cele două încăperi comunică printr-o uşă. Din perimetrul camerei curate este delimitat, printr-un perete median, un spaţiu destinat depozitării alimentelor sau îmbrăcămintei, iar în cazuri speciale, bătrânilor din familie. Interiorul se remarcă prin robusteţea dată de grinzile tavanului şi de sistemele de încălzit. în camera de locuit, deasupra unei vetre libere, este suspendat coşul tronconic, iar în camera de oaspeţi coşul vetrei e susţinut de pilaştri şi acoperit cu plăci de ceramică (cahle).

Dumitra, Alba, XIX
Construită la începutul secolului al XIX-lea şi integrată în muzeu în anul 1957, casa din satul Dumitra este tipică pentru zonă şi pentru o anumită categorie socială - aceea a ţăranilor "jeleri" (ţărani liberi, dar cu puţin pământ care lucrau pe marile latifundii aparţinând nobililor feudali). Dimensiunile casei, lipsa construcţiilor anexe mari, poarta de dimensiuni reduse sunt însemne ale acestei stări sociale. în muzeu, gospodăria Dumitra prezintă: casa de locuit şi coşarul pentru porumb, împrejmuite cu un frumos gard din nuiele, cu streaşină de paie şi cu două porţi de acces.
Casa de locuit păstrează în sistemul constructiv vechea tehnică neolitică a pereţilor realizaţi din gard de nuiele împletite şi "bruşite cu lut". La exterior şi interior pereţii sunt lipiţi şi văruiţi. Acoperişul casei este în patru ape, cu o învelitoare realizată din "jipi“ (mănunchiuri din paie de grâu, fixate pe leţurile şarpantei cu nuiele de răchită). Coşarul, plasat în vecinătatea casei este construit din nuiele împletite, sprijinit pe tălpi de lemn şi acoperit tot cu paie. Planul casei cuprinde o tindă şi camera de locuit. în tindă se găseşte cuptorul cu "babura", construcţie ingenioasă din nuiele lipite cu lut, care proteja acoperişul de paie împotriva incendiilor. Sistemul de încălzire din camera de locuit este compus dintr-o sobă cu plită pentru pregătirea hranei, cu horn cu cahle.

Câmpu lui Neag, Hunedoara, 1800
Gospodăria adusă în muzeu în anul 1957 ilustrează un tip arhaic de locuire -"gospodărie cu ocol întărit" - specific pentru o existenţă economică predominant pastorală. Această gospodărie cu pereţii din cununi de bârne rotunde de brad şi învelitoare de şindrilă reuneşte în jurul unei curţi interioare casa, adăposturile pentru animale şi unelte, cămările pentru haine şi alimente. In planul casei sunt două încăperi, cu prispa parţială, din care se face accesul în fiecare încăpere. în camera mai mare se afla vatra cu "caloniu“ (horn), aşezată în colţul format de peretele median şi cel longitudinal, din spatele casei. Vatra, înălţată circa 0,30 m de la sol, are deasupra un coş piramidal din nuiele împletite şi lipite cu lut. In cea de-a două încăpere, fără sistem de încălzire, transformată din cămară în cameră de oaspeţi, sunt dispuse, după reguli ale zonei, un pat, bănci, laviţă şi masa înaltă. S-au păstrat, de asemenea, culmile pentru haine.

Berbeşti, Maramures, 1775
Gospodăria din satul Berbeşti este formată din: casa de locuit, grajd cu şură, "coş" pentru porumb, "colejnă" pentru adăpostirea uneltelor şi a oilor în timpul iernii, precum şi “şopru cu corfă" - construcţie ingenioasă pentru păstrarea fânului. Gospodăria, reconstruită în Muzeul Satului în anul 1962, este reprezentativă pentru cultura materială şi spirituală a Maramureşului. Impresionante prin proporţii, construcţiile ce alcătuiesc gospodăria din Berbeşti sunt ridicate din scânduri masive, cioplite în lemn de stejar. Casa este ridicată pe temelie de piatră, cu acoperiş în patru ape foarte repezi şi prevăzut cu învelitoare de "draniţă". Panta înclinată a învelitorilor permite scurgerea rapidă a apei de ploaie şi a zăpezilor, frecvente în această zonă intramontană.
Toate construcţiile sunt împrejmuite cu un frumos gard împletit din nuiele de alun, gard adăpostit sub un acoperiş de şindrilă. O monumentală poartă dublă, sculptată cu măiestrie din lemn de stejar (datată 1903) completează ansamblul. Planul locuinţei cuprinde trei încăperi: camera de locuit ("casa"), tindă rece şi cămară pentru alimente, aliniate de-a lungul unei prispe deschisă pe stâlpi sculptaţi şi uniţi prin elegante arcade.
Camera de locuit este dotată cu o vatră liberă, cu cuptor şi "prichici" sculptat. Sistemul de încălzire are amenajat şi un loc pentru dormit, spre perete.

Surdeşti, Maramureş, XVIII
Unitatea adusă în muzeu în 1967 datează din a două jumătate a secolului al XVIII-lea. Modul de aşezare al construcţiilor - şura cu grajd, la intrarea în gospodărie, spre uliţă şi casa, plasată în a două parte a curţii - înscrie structura gospodăriei în tipul cunoscut sub numele de gospodărie cu "curte dublă", specifică satelor cu economie pastoral - agricolă.
Complexul arhitectonic din muzeu este compus din: casa de locuit, şură, găbănaş, coteţ pentru porci, "coşarcp", grajd "la oi" şi "bujdei" (instalaţie pentru uscat fructe). Planul casei este alcătuit din 3 încăperi: tindă neîncălzită, cameră de locuit ("casa") şi cămară. Plafonul camerei de locuit este construit din grinzi aparente dispuse perpendicular faţă de pereţii longitudinali şi sprijinite pe o monumentală "meşter grindă" care traversează întreaga construcţie.
La exterior casa are lipit spaţiul dintre grinzi şi apoi văruit ceea ce conferă faţadei un aspect cu totul particular. La interior pereţii sunt lipiţi şi văruiţi, iar pardoseala este din pământ bătut. În partea dreaptă a camerei se afla cuptorul cu "sas", patul şi deasupra "ruda". Pe partea stângă, o laviţă masivă, care serveşte pentru odihnă şi dormit, o ladă de zestre şi icoane pictate pe sticlă. Pe peretele opus intrării sunt dispuse blide cu ştergare, iar lângă fereastră, o masă cu două scaune înalte.

Chereluş, Arad, XVIII
Gospodăria din Chereluş a fost adusă în muzeu în 1965, constituind o mărturie a culturii româneşti din răsăritul Câmpiei Crişurilor. Ansamblul gospodăresc este format din: locuinţă şi anexele gospodăreşti: "iştalăul" (şura cu grajd) şi "găbănaşul"; construcţiile sunt împrejmuite de un gard de nuiele streşinit cu spini.
Casa este construită pe o fundaţie de piatră, peste care sunt aşezate talpa masivă şi cununile de bârne, din lemn de stejar. Pereţii sunt apoi "bruşiţi" şi lipiţi cu pământ, în interior şi exterior şi văruiţi. Acoperişul în două ape are învelitoare din stuf, bătut în trepte.
Planul casei este format dintr-o tindă mediană, flancată de două încăperi. Camera "de paradă" în dreapta şi camera de zi cu zi, din stânga. în tindă sunt plasate vetrele celor două sobe "oarbe", iar în camere se află cuptoarele propriu-zise: unul tronconic, construit din nuiele fixate într-o vatră de pământ şi apoi lipite cu lut şi celălalt, din camera "de paradă" în forma unui trunchi de piramidă, făcut din chirpici. Fumul şi scânteile vetrelor din tindă sunt captate de un horn din bârne lipite, tot de forma unui trunchi de piramidă, care are deschiderea în afară, prin acoperiş.

Tilişca, Sibiu, 1847
Satul Tilişca este reprezentat în muzeu printr-o casă datată 1847 şi transferată în 1936. Casa de locuit este aşezată cu latura mică - cu fronton - spre uliţă (alee) fiind împrejmuită cu un gard din scânduri orizontale: poziţia este specifică caselor din această zonă. Accesul în gospodărie se face printr-o poartă monumentală cu stâlpi din lemn de stejar, împodobiţi cu frumoase crestături şi datată 1829. Locuinţa se ridică pe un soclu înalt de piatră ce închide pivniţa. Pereţii sunt ridicaţi din cununi de bârne de brad, cioplite în patru muchii şi prinse în incheietură simplă. Acoperişul în "două ape“ are pante foarte repezi şi învelitoare cu şiţă de brad, lungă de 1 m.
Un element specific arhitecturii vechi din zona Mărginimii Sibiului este "privarul" - foişor cu o singură apa. Planul casei se compune din două încăperi (camera curată şi camera de locuit), despărţite printr-o tindă care are rol şi de bucătărie, aici fiind amplasate vatra liberă şi cuptorul de pâine. În camera de locuit sistemul de încălzire este reprezentat de o vatră cu horn, de formă prismatică acoperit cu "cahle". Suita uneltelor de uz casnic, mobilierul simplu, şi o structura decorativa mai simplă demonstrează utilizarea acestei încăperi în viaţa cotidiană a familiei. "Casa mare" sau "casa curată" este un spaţiu fastuos, “îmbrăcat“ (împodobit) cu nenumărate tipuri de ţesături bogat decorate cu ornamente geometrice policrome, pe fond roşu.

Sălciua de Jos, Alba, 1815
Construite în 1815, casa şi cămara din satul Sălciua de Jos au fost aduse în muzeu în anul 1936. Ele sunt reprezentative pentru arhitectura tradiţionalaădin Muntii Apuseni.
Planul casei, cel mai răspândit până în secolul XX, cuprinde: tindă şi o cameră, cu prispa la faţadă, deschisă pe stâlpi uniţi prin elegante arcade. Construită din cununi de bârne de brad cioplite în patru feţe, casa are acoperiş în patru ape, cu pante repezi. Invelitoarea este realizată din paie de grâu "călcate cu piciorul", pe şarpanta din lemn. Cămara pentru haine are structura şi faţad aproape identice cu cele ale casei, subliniind unitatea ansamblului. Interiorul casei este spaţios şi bogat împodobit. In tindă se afla amplasata o vatră înaltă de 0,50 m peste care este suspendat un coş piramidal, construit din plăci de bazalt sprijinite pe un eşafodaj din lemn.

Paroş, Hunedoara, XIX
Gospodăria, datând de la sfârşitul secolului al XIX- lea, reuneşte casa de locuit, şura cu grajduri, bucătăria de vară şi "cotarga" pentru depozitat porumbul.
Complexul arhitectonic - adus în muzeu în anul 1936 - este delimitat printr-un gard de piatră, ridicat în tehnica zidului sec (piatră fără liant) protejat de mărăcini. Intrarea în gospodărie se face prin două porţi - una mare pentru car şi alta mică, pentru oameni - străjuite de 3 stâlpi monumentali de piatra monolitică. Construită din cununi de bârne de brad, pe o temelie de piatră, casa are acoperişul în patru ape cu învelitoare din ţiglă. Planul casei cuprinde două încăperi - camera curată şi camera de zi - având "târnaţ" (prispa) la faţadă. Accesul în camere se face separat din prispă. Sistemul de încălzire consta din câte o sobă de cărămida văruită, plasate în fiecare din cele două încăperi.

Drăguş, Braşov, XIX
Gospodăria adusă în muzeu în 1936 datează din secolul al XIX-lea şi se compune din două construcţii principale: casa şi sura din lemn de brad cu acoperiş din jipi de secară. Casa, înălţată pe temelie de piatră, cu pivniţă, are pereţii din bârne de brad (cioplite pe patru feţe şi îmbinate în cheie dreaptă), tencuiţi şi văruiţi. Acoperişul în două ape cu pinion pe latura mică are învelitoare din ţiglă rotunjită dispusă în solzi. De-a lungul faţadei se întinde prispa cu stâlpi fasonaţi în patru muchii şi balustrada din scânduri traforate. Planul casei este asimetric, datorită dimensionării diferite a încăperilor componente: tindă cu cămară şi camera de locuit, cu cămară de haine. Sistemul de încălzire consta dintr-un cuptor cu coş înalt (în tindă) şi o sobă cu cahle şi plită, în camera de la drum.

Borlova, Caraş-Severin, 1897
Zona montană a Banatului este reprezentată în muzeu printr-o gospodărie transferata în anul 1936 din localitatea Borlova, sat situat în apropiere de oraşul Caransebeş.
Gospodăria este formată din: casa, fântâna şi cocina, toate împrejmuite cu un gard din zidărie de cărămidă, prevăzut cu o poartă monumentală. Casa este o construcţie poziţionată cu latura îngustă spre drum, cu acoperişul în două ape şi învelitoare din ţiglă. Prin materiale şi tehnica de construcţie, locuinţa reprezintă un exemplar tipic pentru faza de trecere de la casa tradiţională din lemn, la cea din zid de cărămidă; balustrada cu stâlpii prispei sunt din zid, iar peretele din spatele casei este ridicat din bârne rotunde de brad. Faţada dinspre strada este prevăzută cu un fronton decorat cu motive în stucatură - roţi şi frunze - având inscripţionat anul construcţiei: 1897.
Ca plan, casa cuprinde: camera de locuit ( "casa de dinapoi"), camera de oaspeţi ("casa de dinainte" ) şi o tindă mediană ("cunia") din care se face accesul în cele două încăperi precum şi într-o cămară pentru alimente şi unelte. Modul de amenajare al spaţiului de locuit (mobilier, obiecte de uz casnic, unelte, ţesături decorative, ceramica etc.) ilustrează concepţia estetică a locuitorilor şi performanţele tehnologice la care au ajuns meşterii ţărani din zonă.

Sârbova, Timiş, 1821
Gospodăria din satul Sârbova, reprezentativă pentru zona de câmpie a Banatului, datează de la începutul secolului al XIX-lea fiind reconstruită în muzeu în anul 1936.
Din punct de vedere tipologic locuinţa se înscrie în categoria caselor cu două încăperi şi tindă mediană, având de-a lungul faţadei o prispă deschisă pe stâlpi. Casa este ridicată pe o temelie din piatră, cu peretele îngust spre stradă, fiind zidită din cărămidă, sub un acoperiş în două ape, cu învelitoare de ţiglă. Specific zonei este frontonul decorat cu elemente geometrice în relief, executate din tencuială, care încadrează numele proprietarului şi anul construcţiei.
Atât camera curată: "soba mare", situată spre stradă, cât şi încăperea de locuit: "soba mică", reunesc fiecare diverse piese de mobilier ( paturi, scaune, mese înalte, bănci cu spătar ) cât şi o bogată gamă de ţesături din lână.
În tindă ("cunie"), încăpere multifuncţională (de trecere, de preparare a hranei şi pentru desfăşurarea unor activităţi lucrative) se afla un ingenios şi arhaic sistem de pregătire a hranei: vatra liberă prevăzută cu un impunator coş de evacuare a fumului şi care serveşte şi pentru alimentarea celor două sobe oarbe ce încălzesc încăperile de locuit.

Curţişoara, Gorj, XIX
Casa adusă în muzeu în anul 1936 datează de la începutul secolului al XIX-lea. Deşi de proporţii reduse, monumentul este reprezentativ pentru tipul tradiţional de casă înaltă (cu două caturi) răspândit în zona subcarpatică a Olteniei secolelor XVIII-XIX.
Poarta de la intrare este monumentală, lucrată de meşterii locali din trunchiuri masive de stejar şi decorată cu ornamente geometrice: spirale, rozete, stele. Batanţii porţii sunt decoraţi, în partea superioară, cu un frumos motiv al "Horei", obţinut prin decuparea siluetelor umane din scândurile ce alcătuiesc batanţii.
Casa este construită din cununi de bârne orizontale, pe fundaţie de bolovani. Acoperişul este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă de brad. "Pivniţa" alcătuieşte primul nivel al casei şi este folosită ca depozit de alimente şi unelte. O scară exterioară, adosată unuia dintre pereţii laterali, permite accesul la catul superior, unde se afla locuinţa propriu-zisa şi un foişor larg, deschis pe stâlpi. Prispa, numită "târnaţ", mărgineşte pe trei laturi etajul casei. De mare valoare artistică, stâlpii sunt fasonaţi cu caneluri oblice, cu inele şi capiteluri de forme diverse.
Planul locuinţei cuprinde două încăperi: camera cu vatra pentru gătit, numită "la foc" şi camera de dormit ("la sobă"), a cărei soba este alimentată din cealaltă încăpere.

Bordeiul din Drăghiceni, Olt, sec. XIX
Acest sistem constructiv oferea o dublă protecţie, atât faţă de factorii climatici (ierni geroase, veri excesiv de călduroase), cât şi faţă de frecventele năvăliri ale turcilor; semnificativ este faptul că în zonă chiar şi bisericile au fost construite în acelaşi mod, pentru a fi disimulate în peisaj. Bordeiul din Drăghiceni a fost construit în jurul anului 1800 fiind transferat în muzeu în anul 1949.
Acest tip arhaic de locuinţă perpetuează străvechi tehnici constructive: groapa săpată în pământ şi izolată hidrotehnic prin arderea lemnelor este căptuşită apoi cu blăni masive de stejar, ce alcătuiesc pereţii. Uneori, pereţii de pe laturile înguste - şi cei ce despart încăperile - sunt realizaţi din cărămidă. Pe axul longitudinal al construcţiei sunt fixate furci puternice pe care se sprijină, prin intermediul amnarilor, grinda principală. Pe grindă sunt fixate jumătăţi de trunchiuri de copac, care formează şarpanta acoperişului. Aceasta rămâne aparentă la interiorul încăperilor. Invelitoarea este realizată din straturi succesive de trestie, paie şi pământ.
Bordeiul Drăghiceni cuprinde în plan trei spaţii diferenţiate funcţional : "gârliciul" în pantă, echivalând cu tinda caselor de la suprafaţă, "oceagul" sau încăperea "la foc", unde este amplasată vatra liberă cu horn şi camera de locuit, cu soba oarbă. Pe vatră, ca şi în jurul ei, sunt amplasate obiectele necesare pregătirii şi servirii mesei: ţestul pentru copt pâinea, frigările, căucele, masa joasă rotundă cu scaunele, lada pentru făină. Camera de locuit are două paturi dispuse în unghi drept, realizate din scânduri, cu picioarele bătute în podeaua de pământ.

Castranova, Dolj, XIX
Bordeiul din satul Castranova a fost transferat în muzeu în anul 1949. Planul cuprinde 3 încăperi: camera "la foc", camera de locuit şi "celarul". Din punct de vedere constructiv, pereţii longitudinali sunt făcuţi din blăni masive de stejar care căptuşesc groapa, escavata şi hidroizolată prin arderea de lemne. Pereţii transversali sunt executaţi din cărămidă în ei fiind încastrate cele 4 furci care susţin grinda principală a construcţiei. Acoperişul este în două ape, cu o şarpantă din trunchiuri de stejar cioplite cu barda ("martaci"), peste care s-au pus straturi succesive de trestie, paie şi pământ. Intrarea în bordei este realizata printr-un gârlici în pantă, flancat de două "cosoroabe" sculptate în formă de cap de cal. Coborând pe panta gârliciului, se intră în camera numită "la foc", unde, în colţul din dreapta, se afla vatra cu horn larg.
Din camera "la foc", se intra în "celar" (depozitul de alimente cu butoaie, lăzi şi hambare) şi în camera de locuit. În această încăpere se afla o "sobă oarbă" (cu gura de alimentare în camera alăturată, "la foc") şi diverse piese de mobilier lucrate în zonă (lăzi de zestre, poliţe).

Măldăreşti, Vâlcea, 1812
Reprezentativă pentru aşezările vâlcene de sub munte, gospodăria din Măldăreşti (datând de la începutul sec. al XIX-lea), este formată din casă şi pătul pentru porumb. Construită din bârne rotunde de brad, încheiate la colţuri în crestătură dreaptă, casa are ca element caracteristic "foişorul" cu stâlpi frumos sculptaţi, a cărui menire este de a mări spaţiul utilitar şi de a proteja intrarea la beci (vara, aici se aşeza războiul de ţesut sau se amenaja un loc pentru dormit).
Casa este compusă din bucătărie, numită în grai local "la foc" şi camera de locuit. Vatra liberă din bucătărie constituie punctul de greutate al acestui spaţiu, în funcţie de care sunt repartizate piesele simple de mobilier, lucrate în centrul Romanii de Jos: masa rotundă cu trei picioare, scaunele mici, laviţa pe care se rânduiesc ustensilele de bucătărie. Camera de locuit ("casa") este încălzită de o "sobă oarbă", construită din cărămidă.

Stăneşti, Argeş, sec. XIX

Casa din Muzeul Satului s-a realizat în anul 1936, după un exemplar existent în sat, cu meşteri din zonă. Locuinţei i s-au adăugat celelalte construcţii anexă, necesare ilustrării modului de viaţă tradiţional: şura cu grajd şi fânar, "povarna" unde se distila ţuică, bucătăria de vară şi coteţe. Casa, ridicată pe două nivele, cuprinde în planul catului superior o tindă mediană cu vatră liberă şi horn, precum şi două încăperi - camera de locuit şi cea rezervată oaspeţilor - încălzite fiecare cu sobe de cărămidă. La faţadă se afla prispa cu stâlpii de lemn fasonaţi simplu şi legati intre ei cu arcade de paiantă; balustrada face corp comun cu zidăria masivă a soclului înalt, în interiorul căruia este amenajat beciul. Se creează astfel un contrast între parterul robust, masiv şi formele deschise ale faţadei etajului, ritmate de succesiunea stâlpilor. Scara de acces la nivelul locuinţei este ascunsă vederii, fiind încorporată în soclul inalt.
Nota dominantă a organizarii interiorului o dau numeroasele ţesături din lână şi bumbac. O piesă specifică interiorului muscelean este "zăvastra", covor lung din lână, decorat cu motive geometrice mari, ce îmbracă pereţii camerei "curate" de jur împrejur. Costumul muscelean se remarcă prin somptuozitatea pieselor împodobite cu alesaturi şi cusături geometrice, folosind pe lângă firul de "arnici" (bumbac) roşu şi negru, firul metalic de aur sau argint.

Ruşeţu, Buzău, sec. XX
Gospodăria din satul Ruşeţu datează de la începutul secolului al XX-lea şi a fost reconstruită în muzeu în anul 1936. Ea se compune din locuinţă şi unele anexe destinate adăpostirii animalelor. Casa este construită din paiantă, cu pereţii văruiţi la exterior. La faţadă şi pe una din laturi este prevăzută cu o prispă joasă, deschisă pe stâlpi de lemn simpli, nedecoraţi. Acoperisul este în patru ape, cu învelitoare din şiţă, iar pe spatele casei şi pe latura dreaptă, apele învelitorii sunt mult prelungite pentru acoperirea polaţilor (spaţii anexe ale casei). O caracteristică este colorarea, cu roşu şi albastru, a stâlpilor prispei, a ancadramentelor de la ferestre şi usi, precum şi a brâului (albastru) care înconjoară pereţii casei la nivelul prispei. Planul locuinţei cuprinde o tindă mediană, două camere de locuit, o cămară, iar pe spatele casei, o poiată pentru animale. Un loc important îl ocupa, în tindă, vatra liberă prevăzută cu un horn larg, sub care femeile gătesc, intrând printr-o deschizatură de formă dreptunghiulară. Tot de pe aceasta vatră se face focul, cu paie şi coceni de porumb, pentru încalzirea "sobei oarbe" din camera vecină. Pe jos, încăperile sunt lipite cu lut, peste care, în camerele de locuit, se aştern preşuri vărgate.

Chiojdu Mic, Buzău, sec. XVIII
Casa este înălţată pe o impunatoare temelie din zidărie de piatră de râu, în care sunt adăpostite pivniţa şi încăperea cu unelte. Pereţii casei sunt realizaţi din bârne rotunde de brad, cu diametrul mic, aşezate în cununi orizontale, încheiate "troceşte"; capetele depăşesc linia pereţilor, rămânând vizibile la colţurile casei. Un frumos foişor deschis pe stâlpi de lemn ciopliţi avansează peste intrarea la beci, protejând-o.
Acoperişul în patru ape are învelitoare din şiţă măruntă, aşezată în "solzi de peşte". Accesul la catul de sus se face printr-o scară exterioară din piatră, situată pe faţada principală, asimetric. Principalele elemente decorative, realizate prin cioplire şi crestare, apar la grinzile şi stâlpii foişorului şi la pălimarul prispei, prevăzut cu scânduri traforate. Locuinţa prezintă în plan: tindă ("sala"), "odaia mare", "odaia mica" şi prispa cu foişor ("balcon") de pe faţadă. Tinda (“sala”) este îngustă şi întunecoasă, cu podeaua din pământ lipit; este folosită drept cameră de trecere şi loc de păstrare al obiectelor de uz gospodăresc. Din sală se face intrarea în fiecare dintre camerele laterale: camera de oaspeţi şi cea de locuit.

Trăisteni, Prahova, sec. XIX
Gospodăria adusă în muzeu în anul 1936 este reprezentativă pentru secolul al XIX-lea, fiind alcătuită din casa propriu-zisă şi o anexă: coteţul de porci şi păsări. Construită pe temelie înaltă din piatră, locuinţa are pereţii din bârne de fag. Pereţii sunt lipiţi şi văruiţi. Acoperişul casei este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă, aşezată în tehnica "cioc şi scoc". Prispa ce înconjoară casa de jur-împrejur are la faţadă o balustradă din scânduri traforate şi un foişor, dispus asimetric, cu accoperiş individual, în trei ape. Foişorul protejează intrarea la pivniţă, care ocupa spaţiul de sub foişor şi camera de locuit.
În plan, casa cuprinde două încăperi dispuse de o parte şi de alta a tindei. În cele două încăperi se remarcă silueta elegantă a sobelor din cărămidă; soba cu plită pentru gătit, în camera de locuit şi o sobă cu cotlon şi firidă în camera de oaspeţi.
Specificul interiorului locuinţei prahovene este dat de folosirea ştergarelor şi a batistelor din bumbac, brodate cu arnici roşu şi negru, într-o infinitate de compoziţii plastico-decorative, bazate pe simbolismul unor motive străvechi - geometrice, vegetale şi antropomorfe. Aceste piese formează "roata casei", fiind etalate de jur împrejurul pereţilor, cât mai aproape de tavan

Suici, Argeş, sec. XX
Gospodăria din Suici, construită în Muzeul Satului în 1936, după un model tradiţional existent în sat, reprezintă un tip arhitectonic caracteristic pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
“Casa cu legatură", ce reuneşte sub un singur accoperiş două construcţii dispuse în unghi drept, a apărut ca urmare a necesităţii de a asigura o locuinţă separată tinerei familii, ce se constituia după căsătoria celui mai mic fecior. În alte situaţii (când nu locuiau două familii în acelaşi imobil), o parte a casei îndeplineşte funcţia de reprezentare, fiind rezervată primirii oaspeţilor, iar cealaltă este destinată vieţii cotidiene. Locuinţei i s-au adăugat ulterior grajdul, magazia de provizii şi pătulul de porumb.
Inălţată pe un soclu din piatră ce adăposteşte pivniţa şi coteţele de păsări, casa din Suici este construită din bârne de brad cioplite şi tencuite. Acoperişul în patru ape, pentru fiecare din cele două construcţii, are învelitoarea executată din 6-7 rânduri de şiţă măruntă, suprapuse, ceea ce crează un remarcabil efect decorativ. Planul cuprinde câte două încăperi pentru fiecare construcţie, cu intrări separate de pe prispă.

Jurilovca, Tulcea, 1898
Satul Jurilovca, din care provine gospodăria aflata în muzeu, este o aşezare de lipoveni. Arhitectura tradiţională se caracterizează prin dispunerea, sub un singur acoperiş, a locuinţei şi anexelor gospodăreşti.
Ca materiale de construcţie sunt folosite, cu precădere, chirpicul (pereţi) şi stuful (învelitoare). Reflectând caracteristicile arhitecturii locale, gospodăria din muzeu cuprinde zece încăperi, cu funcţii diferenţiate, dispuse în unghi drept; celelalte două laturi ale incintei sunt închise cu un gard zidit din piatră. În curtea interioară sunt amplasate cuptorul de vară şi coteţul pentru păsări.
Locuinţa, dispusă cu latura mică spre drum, cuprinde în plan cinci încăperi: două tinzi, două camere de locuit - dintre care una rezervată oaspeţilor - şi o bucătărie, toate comunicând între ele. În continuare, sub acelaşi acoperiş, construcţia adăposteşte: grajdul, afumătoarea de peşte şi o încăpere cu funcţii multiple (depozitare, prestarea de activităţi domestice). La colţul de legătură între cele două laturi ale construcţiei se află un spaţiu parţial închis, care serveşte pentru depozitarea diverselor categorii de unelte. Din acest spaţiu se face accesul, printr-o uşă, spre baia de aburi, plasată în spatele casei.
Tot în spatele casei se afla şopronul pentru adăpostirea teascului de struguri şi a altor unelte. Specificul acestei gospodării este reprezentat de acoperişul continuu, în două ape, cu învelitoare din stuf, bătut în tehnica " la piaptăn". Aspectul arhitectonic exterior este întregit de o prispă joasă, deschisa pe stâlpi ciopliti. Intrările în camerele de locuit sunt marcate de uşile pictate cu motive vegetale (pomul vieţii).

Ostrov, Constanţa, sec. XIX
Gospodăria din satul Ostrov (începutul sec.al XIX-lea) a fost transferată în muzeu în anul 1958. Planul casei cuprinde două încăperi - camera de locuit şi camera "curată" - despărţite de o "tindă" mediană care serveşte şi ca bucătărie şi o cămară.
În ceea ce priveşte elevaţia, pe o platformă de lut amestecat cu paie tocate, se ridică peretii din pari de stejar, în jurul cărora sunt împletite nuiele de frasin, lipite cu lut. Joasă ca înălţime, casa are un acoperiş în patru ape, cu învelitoare din olane. Sistemul de încălzire este realizat prin aşezarea în tindă a două vetre, de tipul "vatra liberă cu coş", construite la nivelul solului şi dispuse faţă în faţă, în fundul încăperii. Vetrelor din tindă le corespunde, în fiecare încăpere, câte o sobă "oarbă", care se alimentează prin tindă, iar soba propriu-zisă se afla în cameră. Acest ingenios sistem de încălzire se regăseşte şi în lumea mediteraneană.
Bogatul inventar gospodăresc cuprinde o serie de piese de factură orientală, datorate convieţuirii cu minorităţile turco-tătare: "sinia" - o masă mică, rotundă şi joasă, întâlnită numai în aceste regiuni - şi vasele de aramă.

Paltin, Vrancea, sec. XVIII
Anexă gospodărească, căsoaia din Paltin a fost adusă în Muzeul Satului în anul 1956 fiind datată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Construcţia cunoscută sub numele de "căsoaie" (cămară) era frecventă în aşezările vrâncene şi era uneori asociată unei încăperi cu funcţie de locuire - "căsuţa căsoaiei". Unitatea existentă în muzeu are numai funcţia de depozitare de alimente şi obiecte de uz gospodăresc, iar foişorul îi completează spaţiul destinat unor activităţi gospodăreşti din timpul verii.
Construită pe o temelie de piatră nefasonată (de munte şi de râu), din bârne rotunde de brad, acoperite cu un strat subţire de lut, căsoaia are o pivniţă semiîngropată, cu pereţii din pietre fără liant, iar foişorul foarte amplu formează, prin planşeul de scânduri groase de stejar, un adăpost la intrarea în pivniţă. Spatiul propriu-zis al căsoaiei este neluminat şi de aici se face accesul la pod. Peste şarpantă, învelitoarea din şindrilă este fixată prin cuie din lemn de tisa.Tipologic, această anexă gospodărească se înscrie în seria monumentelor de arhitectură ţărănească montană, unde structura gospodăriei impunea separarea casei de cămară în edificii independente (situaţii similare apar în Munţii Apuseni, Valea Jiului).

Nereju Mic, Vrancea, sec. XIX
Casa din satul Nereju Mic, construită în preajma anului 1850, fiinţeaza în muzeu încă de la întemeierea acestuia.
Pe o temelie din bolovani de râu, fixaţi cu pământ şi lipiţi cu lut, se ridică pereţii din bârne de brad. La interior şi exterior, pereţii sunt lipiţi cu lut şi văruiţi. Invelitoarea acoperişului, în patru ape, este executată din şindrilă de brad. Pentru a proteja construcţia, apa din spate a acoperişului este prelungită la mai mult de jumătate din înălţimea peretelui casei. Casa este înconjurata de gard şi prevăzută cu o poarta glisantă, lucrată din lemne de brad şi fag, asamblate cu ajutorul cuielor de lemn. Lângă poartă, sprijinită pe gard şi pe doi stâlpi înfipţi în pământ, se află o mică construcţie din lemn - "merindarul" în care vrancenii obişnuiau să pună zilnic, apă şi fructe pentru trecătorii străini de sat.
Planul casei cuprinde următoarele spaţii: prispa, tindă mediană, "casa mică", "casa mare" şi un "chiler" (cămară) situat în spatele tindei şi a uneia dintre camere.

Năruja, Vrancea, sec. XIX
Casa, datând din secolul al XIX-lea, a fost adusă în Muzeul Satului în anul 1957 fiind realizată din bârne rotunde de brad, lipite la exterior cu humă albă. Construcţia este dotată cu o pivniţă, peste care este suprapus un foişor, dispus asimetric; vara în acest foişor se aşeza războiul de ţesut sau se amenaja un loc pentru dormit.
Acoperişul casei este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă, fixată în cuie lucrate de meşterii fierari ai satului. Planul construcşiei - de tip arhaic - este compus dintr-o tindă îngustă folosită ca depozit pentru unelte şi materiale casnice şi o singură încăpere cu funcţii multiple. Arhaismul construcţiei rezidă din modul de prezervare a tindei din spaţiul camerei de locuit, ca şi din plasarea sistemului de încălzit - vatra liberă la nivelul de calcare, cu horn suspendat şi cuptor - către centrul încăperii, neadosat nici unui perete. Specific zonei este sistemul de acoperire compactă a pereţilor cu frize succesive de ştergare “ţinute" (netăiate din vălul de ţesătură) păretare şi batiste, dispuse "roată de-a lungul pereţilor".

Curteni, Vaslui, 1844
Gospodăria din Curteni, specifică satelor de ţărani răzeşi din zona podgoriilor, datează din anul 1844 şi a fost adusă în muzeu în anul 1959. Ea cuprinde casa, crama şi coteţul pentru găini. Pentru casă s-a folosit ca material de construcţie cărămida - pentru ridicarea pereţilor - iar la accoperiş s-a utilizat stuful, bătut cu piepteni speciali, în tehnica "solzit". Crama - construcţie semiîngropată - este ridicată din lemn, piatră şi lut. Acoperişul cramei este realizat tot din stuf, iar tehnica folosită, mult mai arhaică, este cunoscută în zonă sub numele de "la praştină". Planul casei se încadreaza tipului: sala cu două camere laterale. În spatele camerelor sunt plasate bucătăria şi cămara. Un element de originalitate al acestui interior îl constituie modul de separare al încăperilor, prin intermediul unui perete - soba, care delimiteaza spaţiile şi le încălzeşte totodată.

Zapodeni, Vaslui, sec. XVII
Casa, aflată în muzeu din anul 1961, reprezintă un străvechi tip de locuinţă - locuinţa monocelulară - care se înscrie printre cele mai valoroase documente ale arhitecturii populare moldoveneşti, de la mijlocul sec. al XVII-lea. Construită din bârne masive de stejar, casa cuprinde doar o singură încăpere, cu acces direct şi este prevăzută cu ferestre mici, acoperite altădată cu burduf de oaie. Casa are accoperiş în patru ape, cu învelitoare din stuf, bătut după o veche tehnică: "la praştină". Streaşina este foarte amplă, adăpostind pereţii de ploi şi zăpezi. Locul prispei este luat de o bancă cioplită dintr-un trunchi de stejar.
Interiorul are o înfăţişare modestă, dar în acelaşi timp deosebit de plăcută. Sistemul de încălzire este format dintr-un cuptor cu vatra liberă, adosat colţului din stânga intrării.

Dumbrăveni, Suceava, sec. XIX
Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, casa a fost transferată în muzeu în anul 1961. Sistemul constructiv al acestui monument reprezintă o particularitate în cadrul tehnicilor tradiţionale de construcţie: pereţii sunt realizaţi din stâlpi înfipţi direct în sol, legaţi prin împletitură de nuiele, lipită cu pământ, iar acoperişul are învelitoarea executată din snopi de paie de secară, legaţi direct pe leţuri. Prispa înaltă, din lut bătut, înconjoară de jur-împrejur pereţii şi este deschisă pe stâlpi din lemn.
Planul casei este cel tradiţional, compus din: tindă centrală şi două încăperi laterale. Tinda, fără tavan, lasă vizibilă tehnica de prindere a snopilor de leţurile şarpantei, conferind spaţiului un efect decorativ deosebit. Vatra cu cuptor ocupa jumătate din spaţiul bucătăriei, fiind atât un loc pentru pregătitul mâncării cât şi pentru dormit. Camera curată, orientată către drum, este lipsită de sobă, nefiind locuită decât ocazional.

Răpciuni, Neamţ, sec. XIX
Construit la începutul sec. al XIX-lea, "bordeiul" Răpciuni a fost adus în muzeu în anul 1957, reprezentând tipul de locuinţă arhaică, cu o singură încăpere, construită la suprafaţa solului "Bordeiul" Răpciuni are o arhitectură simplă, fiind lipsit de decoraţie exterioară. Ridicaţi pe o temelie nu prea înaltă, pereţii casei sunt din bârne rotunde de brad.
Acoperişul în patru ape, cu pante repezi, are o streaşină largă ce protejează prispa deschisă. Invelitoarea este realizată din şindrilă simplă, fără crestături, aşezată în strat dublu. La exterior şi interior "Bordeiul" este tencuit şi văruit, tavanul fiind din scânduri de brad cu grinzi aparente, cioplite. Interiorul este dominat de cuptorul cu vatră, care ocupa o treime din încăpere având în spate "culmea" Alături de casă, în aceeaşi curte, se afla "surla", o construcţie arhaică ce a servit iniţial ca locuinţă temporară, folosită ulterior ca bucătărie de vară. Intreaga "ogradă" este înconjurată cu un gard din răzlogi de brad. Intrarea în gospodărie se face printr-un "pârleaz", element caracteristic pentru o zonă de munte cu relief accidental.

Măstacăn, Neamţ, sec. XIX
Gospodăria, construită la începutul sec. al XIX-lea, a fost adusă în muzeu în anul 1957. Ansamblul cuprinde casa de locuit, o "lozniţa" (cuptor) pentru uscat şi afumat fructe şi un coteţ pentru porci, toate împrejmuite cu un gard înalt, împletit din nuiele de alun şi protejat cu streşini din şindrilă. Casa, de mici proporţii, are în plan două încăperi ( tindă şi odaie de locuit) şi o prispă deschisă pe trei laturi. Pe o temelie joasă de piatră, pereţii sunt ridicaţi din bârne rotunde de brad, încheiate "stâneşte". La interior şi în exterior pereţii sunt lipiţi cu lut şi văruiţi. Acoperişul este în patru ape, cu învelitoare din draniţă lungă, bătută la trei rânduri. Dimensiunile şi proporţiile volumelor dau ansamblului arhitectural o armonie remarcabilă şi un echilibru desavârşit.

Piatra Şoimului, Neamţ, sec. XIX
Casa adusă în muzeu în anul 1936 reprezintă tipul de locuinţă specifică sfârşitului secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea.
Aşezată pe temelie de piatră, cu pereţii din bârne de brad şi acoperişul în patru ape, cu învelitoare din draniţă, dispusă "în săgeată", casa este înconjurată pe trei laturi de un "cerdac" (prispa) cu balustradă din scânduri traforate şi stâlpi cu "floare", realizată tot în tehnica traforului. Intrarea în casă se face printr-o tindă mediană, "sala", care comunica cu două încăperi: "odaia mare" (camera de oaspeţi) şi "odaia mica" (camera de locuit). Cămars ("chilerul"), situată în partea din spate a casei, are acces separat de pe prispă. Sistemul de încălzire al camerei de locuit este alcătuit dintr-o sobă cu plita pentru gătit, fumul fiind evacuat în pod, de unde ieşea prin cele două lucarne (ochiuri) din acoperiş.

Audia, Neamţ, sec. XIX
Gospodăria transferată în muzeu în anul 1957 datează de la începutul sec. al XIX-lea, reunind locuinţa şi grajdul cu "sân" (ladă largă pentru depozitarea fânului, realizată prin extensiunea în consolă a podului).
Casa cu pereţii din bârne rotunde de brad, încheiate la colţuri "stăneşte", este lipită cu lut şi văruită. De jur împrejur, pe patru laturi, casa este înconjurată de o prispă deschisă pe stâlpi decoraţi. Acoperişul în patru ape atrage atenţia prin aspectul său estetic, conferit de capetele dantelate ale şindrilei tăiate în formă de dinte de fierăstrău. Elementul distinctiv şi original al casei Audia îl constituie foişorul de dimensiuni reduse, cu balustrada traforată, amplasat în partea stângă a casei, deasupra beciului zidit cu boltă, din piatră brută fără liant. Planul casei cuprinde o tindă mediană flancată de două încăperi ("odaia mica" şi "odaia mare"), iar pe latura din spate a casei sunt poziţionate două cămări. "Odaia mare", pentru oaspeţi, este un spaţiu de mari dimensiuni, prevăzut cu o vatră liberă cu horn şi cuptor pe care este amenajat un spaţiu de dormit. În "odaia mică", pentru locuit, se află o sobă de gătit.

Fundu Moldovei, Suceava, sec. XIX
Gospodăria, datând de la sfârşitul sec.al XIX-lea, a fost adusă în muzeu în anul 1936 şi este alcătuită din: casă, şura cu grajd şi "coliba" (bucătărie de vara). Construcţiile sunt împrejmuite cu "zaplaz" (gard din scânduri, ridicat pe bolovani de piatră şi protejat cu un accoperiş de şindrilă). Intrarea în curte se face printr-o poartă monumentală.
Casa este construită din bârne de brad cioplite în patru feţe şi încheiate în tehnica "coadă de rândunică". Acoperişul este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă. Elementele distinctive ale casei sunt: foişorul poziţionat în axul casei, marcând intrarea, prispa largă prevazută cu stâlpi ciopliţi şi balustrada şi ancadramentele din tencuială albă care evidenţiază ferestrele şi uşa de la intrare. Planul locuintei prezintă o tindă mediană, mărginită de o parte de "casa mare" şi de cealaltă parte de "casa mică" şi o cămară. Un loc important îl ocupa în cadrul încăperii de locuit cuptorul cu vatră şi loc de dormit ca şi "stativele" (războiul de ţesut).

Voitinel, Suceava, sec. XVIII
Gospodăria adusă în anul 1960 la Muzeul Satului este alcătuită din casă, şură, bucătărie de vară, fântână. Datând din a două jumătate a secolului al XVIII-lea, casa din satul Voitinel reprezintă un tip aflat azi pe cale de dispariţie în zonă: casa cu foişor. Construită din bârne masive, pe o temelie scundă din piatră, locuinţa cuprinde în plan o tindă mediană, fără tavan, o "odaie" mică (de locuit), "casa mare" (camera de oaspeţi) şi un foişor care apără intrarea de intemperii. Acoperişul - în patru ape - are învelitoarea din draniţă de brad. La exterior pereţii construcţiei sunt lipiţi cu humă alb-cenuşie.În fiecare dintre cele două încăperi sunt construite cuptoare masive cu vatra liberă şi loc de dormit.

Straja, Suceava, 1760
Pe o temelie joasa din piatră, pereţii sunt realizaţi din trunchiurile rotunde ale arborilor, dispuse "în cununi" orizontale. La partea superioară, ultimele cununi de bârne sunt prelungite în trepte, evazat, conferind casei un aspect particular. Lipitura subţire de lut şi culoarea uşor cenuşie a humei, cu care sunt acoperiţi pereţii la exterior, adaugă monumentului o valoare plastică remarcabilă. Acoperişul în patru ape are învelitoare din şindrilă de brad, care adăposteşte la faţadă o prispă largă deschisă, unde familia se poate odihni sau presta diverse activităţi casnice.
Planul casei este compus dintr-o tindă largă în prelungirea căreia se afla cămara iar în dreapta o încăpere de locuit. Tinda este rece, fără sistem de încălzire şi fără plafon. Aici se aflau depozitate buduroaiele pentru cereale, formele pentru crescutul pâinii, şaua ("tarniţa") de lemn şi alte ustensile gospodăreşti. Camera de locuit - largă şi încăpătoare - ilustrează organizarea arhaică a spaţiului interior: vatra liberă cu horn şi cuptor cu platforma pentru dormit plasate în colţul din stânga intrării. În continuare, de-a lungul peretelui longitudinal din spate, este amplasat patul - construit în consolă şi suspendat la grindă printr-un stâlp cioplit. Colţul opus al vetrei cuprinde două laviţe late dispuse în unghi drept, folosite şi pentru dormit dar şi ca suport pentru lăzile de zestre.



!!!!! Nu stiu de ce cursul asta e asa de lung, eu l-am scris asa cum l-am primit de la d-na Dabu (fara poze) ca sa le aveti pe toate :D . Sper ca nu trebuie sa-l invatam pentru examen :P

Etnografie - Casa

Acesta este cursul de etnografie, primit de la d-na Dabu Simona!!!

Casa tradiţională românească

Locuinţa ţărănească

Criterii de clasificare:
1. Elevaţie
- casa pe un rând
- casa pe două rânduri (cu etaj)
2. Plan - casa monocelulară
- casa cu două încăperi
- casa cu trei încăperi
Tipuri de locuinţe:

- bordei
- locuinţa semiîngropată (se păstrează în regiuni cu condiţii climatice şi economice vitrege; se întâlneşte în sudul României şi în Câmpia de Vest; nu era atât de expusă intemperiilor sau atacurilor; predomină tipul cu o cameră; pereţi din bârne sau piatră, uneori nuiele lipite cu lut; intrarea era dispusă în special ţinând cont de direcţia vânturilor)
- locuinţa de suprafaţă

Tipologia locuinţelor:

1. Casa monocelulară (specifică epocii prefeudale şi feudalismului timpuriu);
Variante:
- casa monocelulară cu cămară (apare în zona Munţilor Apuseni, Gorj, Pădureni)
- casa monocelulară cu tindă (apare în majoritatea zonelor; tinda are rol de cămară, magazie şi protejează casa de intemperii)

2. Casa cu două încăperi
- apare în Evul Mediu
- rezultă din transferarea în tindă a cuptorului de pâine şi adăugarea unei cămări pentru alimente; uneori cuptorul este scos afară înt-o încăpere care devine bucătărie de vară; tinda preia rolul “casei vechi”
Variante:
- casa cu două camere
- casa cu două camere şi tindă

3. Casa cu trei încăperi
- apare în secolul XVIII în acele zone cu populaţie mai înstărită şi economie mai prosperă; o influenţă în acest sens a avut şi vecinătatea aşezărilor urbane

Casa pe un rând

1. Casa cu cămară
- cel mai vechi tip de casă
- se regăseşte în Ţara Haţegului, zona Pădurenilor, Munţii Apuseni, Gorj
- în zona Pădurenilor era ridicată din bârne rotunde, cu acoperiş înalt de paie
- subtipuri: casa cu târnaţ pe colţ, cu târnaţ în lungul casei, cu târnaţ în colţ şi în lungul casei

2. Casa cu tindă
- Tinda a fost adăugată încăperii iniţiale, ca loc de depozitare şi de trecere, protejând casa de intemperii
- Cunoaşte tipuri: casa cu vatră de foc şi casa fără vatră de foc în tindă

Casa fara vatra de foc in tinda
- păstrează funcţia iniţială a tindei de loc de trecere şi depozit
a) Casa cu tindă simplă are cuptorul în casă, eventual în tindă se află coşul de fum (acesta putea fi scos şi în pod)
b) Casa cu tindă rece şi cămară (apare pentru o mai bună păstrare a alimentelor; se regăseşte în special în Transilvania; uneori cămara apare din împărţirea în două a tindei)
c) Casa cu tindă rece, cu 2 sau mai mult încăperi (tindă spaţioasă, cu rol de cameră de trecere şi loc de primire)

Casa cu vatră de foc în tindă
- tinda devine locul unde se află cuptorul de pâine şi unde se găteşte; locuinţa propriu-zisă se lărgeşte
a) Casa cu vatră simplă în tindă
b) Casa cu cuptor de pâine în tindă
c) Casa cu vatră de gătit în tindă şi corp de încălzit în locuinţă (apare în zonele joase din vestul, estul şi sudul ţării unde se foloseau mai puţine lemne de foc şi mai mult paie sau coceni care produceau mult fum şi mai puţină căldură; unele case au doar sobe oarbe, folosite la încălzit, altele vetre cu cuptor pentru gătit)
d) Casa cu tindă transformată în odaie (apare în zonele în care cuptorul de pâine este în afara locuinţei; tinda devine cameră, în timp ce camera iniţială devine “casa frumoasă”

Casa pe două rânduri
- s-a dezvoltat din casa cu un rând, cu tindă sau cămară
- în zonele pomicole şi viticole casa s-a înălţat prin adăugarea unei pivniţe; în alte zone pe lângă pivniţă la parte apare o bucătărie sau o cameră
- frecventă în zona Carpaţilor Meridionali sau în Transilvania

Tipologia caselor după materialele de construcţie:

Casa cu pereţi de lemn
Casa cu pereţi de lut
Casa cu pereţi de piatră
Casa cu pereţi de cărămidă

a. Casa cu pereţi de lemn
- utilizau stejarul, fagul sau coniferele
- coaja lemnului era îndepărtată, la construcţii fiind folosit lemnul uscat
- foloseau bârne din 1-2 esenţe, mai uşoară pentru pereţi, mai grea pentru tălpici, rotunde sau cioplite în patru feţe; pereţii erau lipiţi şi văruiţi (în vestul Maramureşului nu erau lipiţi, nici văruiţi, ci erau spălaţi cu leşie)

b. Casa cu pereţi de lut
- răspândită mai ales în zonele joase (câmpia Transilvaniei)
- pereţii puteau fi: din lut pe împletitură de nuiele, din lut între leaţuri, din lut cu paie şi pleavă, din bucăţi de lut uscat

• Case în furci (de-a lungul pereţilor erau stâlpi înfipţi în pământ cu furci la capăt pe care se sprijineau grinzile de susţinere ale tavanului; paralel cu aceste grinzi şi cu pământul erau puse stinghii pe care erau împletite nuiele lipite cu lut; aveau dezavantajul că se adânceau în pământ, prin urmare trebuia adâncită şi vatra; apar în Podişul Moldovei şi al Transilvaniei)

• Case pe tălpi (pe tălpi sunt introduşi stâlpii de colţ şi cei intermediari pe care se susţine acoperişul; între aceştia se puneau stinghiile paralele pe care se împleteau nuielele lipite cu lut)

c. Casa cu pereţi de piatră
- apare în sudul Dobrogei, al Munţilor Apuseni şi al Banatului
- în zona Apusenilor, în mod cu totul special, şi acoperişul este din piatră

d. Casa cu pereţi de cărămidă
- înlocuieşte pereţii din lut sau lemn

Acoperişul
- în două ape
- în patru ape (mai stabil şi mai uşor adaptabil)

• Din paie şi trestie (fie din paie clădite pe crengi şi spini, care erau mai durabile, mai groase şi mai frecvente, fie din paie legate în mănunchiuri; acoperişurile din trestie erau utilizate în zonele din vecinătatea Dunării sau a unor mlaştini; nu era atât de durabil ca cel din paie, trestia putrezind mai uşor; unii mai nevoiaşi au folosit şi acoperişurile din stuf sau din tulei de porumb)
• Din lemn
• Din ţiglă şi olane (apar mai târziu fiind mai scumpe; primele au fost ţiglele solzi, apoi cele profilate, mai bine îmbinate)
• Din tablă (apar în sudul Moldovei şi al Carpaţilor Meridionali)

Testul lui Einstein

Einstein a elaborat un test despre care era sigur ca 98 % din populatia Terrei nu il pot rezolva.
Daca vrei a afli despre ce vorbea, incearca sa-l rezolvi!!!


Exista 5 case fiecare de alta culoare; in fiecare casa locuieste o singura persoana fiecare de alta nationalitate; fiecarui locatar al fiecarei case ii place o anumita bautura, fumeaza o marca de tigari si detine un anumit animal. Niciuna din cele 5 persoana nu bea aceasi bautura, nu fumeaza aceleasi tigari si nu detine acelasi animal.

1. Britanicul traieste in casa rosie.
2. Suedezul are un caine.
3. Danezul bea ceai.
4. Casa verde e in stanga casei albe.
5. Cine fumeaza Pall Mall are canar.
6. Omul din casa galbena fumeaza Dunhill.
7. Omul care traieste in casa din centru bea lapte.
8. Norvegianul traieste in prima casa.
9. Omul care fumeaza Viceroy sta langa omul care are pisica.
10. Omul care are cal traieste langa omul care fumeaza Dunhill.
11. Omul care fumeaza Kent bea bere.
12. Neamtul fumeaza Kim.
13. Norvegianul sta langa casa albastra,
14. Omul care fumeaza Viceroy are vecin pe cel care bea apa.
15. Omul din casa verde bea cafea.

Intrebarea este: Ce nationalitatea are proprietarul pestelui de acvariu?

Succes!!!!

Clase sociale

Lumpenproletariatul (in limba germana Lumpenproletariat, "proletariatul in zdrente") e un termen inventat de Karl Marx si Friedrich Engles in 'Ideologia germana', a doua lor lucrare faimoasa in coautorat si una dintre lucrarile des citate de Marx. in 18 Brumar al lui Ludivic Napoleon, in lumpenproletariat sunt inclusi asa numitii "refuzatii tuturor claselor", adica "escrocii, patronii de bordel, negustorii de haine vechi, flasnetari, cersetori si alte epave ale societatii" si reprezinta acea patura a proletariatului "fara constiinta de clasa".

In 18 Brumar, lumpenproletariatul era definit ca "fractiune de clasa" care a constituit baza politica a lui Napoleon al III-lea in 1848. Marx a afirmat ca, in acel moment istoric care a dus la lovitura de stat a lui Ludovic Bonaparte in 1851, proletariatul si burghezia erau productive si progresiste, impingand ianite procesul istoric prin dezvoltarea fortei de munca si randamentului

societatii, in timp ce lumpenproletariatul era neproductiv si retrograd.

Intrebare Generala ...

Ca sa inteleg si eu, pe langa blog-ul asta, ne mai trebuie inca unul individual? Postam si comentam si pe alea!? Ca eu nu mai inteleg nimic...

Medicina redefineste conceptul de "batranete"

Medicina moderna a inceput deja sa redefineasca conceptul de “batranete” si ar putea in curand sa impinga speranta de viata a oamenilor peste bariera considerata pana acum de netrecut a celor 120 de ani, catre 150 de ani, au anuntat oamenii de stiinta de la Universitatea Oxford.

Vom trai 150 de ani
Pana in prezent, era unanim acceptata varianta ca exista o limita pentru speranta de viata ce este programata genetic, dar un grup de cercetatori de la Oxford University sustine ca detine date care sa infirme aceasta “prejudecata” stiintifica.

Paul Hodge, directorul programului Harvard Generations Policy, a atras atentia asupra faptului ca guvernele lumii - care se confrunta oricum cu o criza a pensiilor, cu imbatranirea fortei de munca si cu cresterea costurilor sistemelor de asigurari de sanatate - trebuie sa se ridice la nivelul acestei noi provocari - cresterea sperantei de viata pana la 150 de ani.

Richard Miller, de la Michigan University Medical School, sustine ca testele pe cobai, care din punct de vedere genetic sunt foarte asemanatori omului, au demonstrat ca speranta de viata poate fi extinsa cu pana la 40% printr-o modalitate destul de simpla - limitarea consumului de calorii.

In cazul oamenilor acest lucru ar insemna ca speranta de viata in statele dezvoltate sa creasca in prima instanta de la valoarea medie de 80 de ani la 112 ani, ceea ce presupune ca numerosi indivizi sa depaseasca cu mult varsta de 112 ani.

Aubrey de Grey, un expert in gerontologie de la Universitatea Cambridge, merge si mai departe de atat. El sustine ca primele persoane care vor ajunge la varsta de... 1.000 de ani s-au nascut deja. Durate de viata milenare se pot atinge, in opinia sa, prin interventii de intinerire asupra organismului imbatranit, cu ajutorul celulelor stem, a terapiilor genetice si a altor tehnologii care, in cele din urma, vor reusi sa stopeze complet procesul natural de imbatranire.

Doctorul Grey sustine ca daca fiecare astfel de interventie de intinerire a organismului prelungeste intervalul de viata cu nu mai mult de 30 sau 40 de ani, pana in momentul in care va fi nevoie de o noua interventie vor fi disponibile tehnologii si mai noi, datorate progresului stiintific, astfel incat urmatoarea interventie va prelungi si mai mult speranta de viata, pana se va ajunge la sfidarea mortii.

Bun-venit in UE!

"Bun-venit in UE, bun-venit acasa!", a spus Jose Barrosoin limba romana si bulgara, ieri, Sarbatoarea Turtei Dulci - "Gingerbread Event" de la Bruxelles. El a afirmat ca Romania si Bulgaria revin de la 1 ianuarie 2007 in Europa, acolo unde le este locul. Comisarul european pentru extindere Olli Rehn a urat, la randul sau, bun-venit celor doua tari, aratand glumet ca, desi harta este facuta din turta dulce si martipan, procesul aderarii celor doua state nu a fost usor.

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI PSIHOLOGIE

Motto:

“Don’t expect anything from the 21st century. It expects all from you.”
Gabriel García Márquez

De cand se numara printre putinele facultati de stiinte sociale aplicate din Romania, Facultatea de Sociologie si Psihologie din Timisoara reprezinta un partener de dialog serios si viabil pentru toate marile universitati din Europa, America, Asia si alte parti ale lumii. Logistica noastra moderna combina ultimele produse de software, management educational si psihologie aplicata. Asteptam colaborarea dumneavoastra fie ca student, profesor asociat sau ca partener in proiectele de cercetare.

Contact

Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Sociologie si Psihologie
B-dul V. Parvan nr.4, RO 300223 - Timisoara;
Tel: & Fax. :+ 40 256 592320
Email: steb@socio.uvt.ro
Web Page: http://www.socio.uvt.ro

Psihologie sociala - seminar

Grupa 2

La seminarul de psihologie sociala, de luni, trebuie sa prezentam un scenariu despre experimentele lui Milgram referitoare la obedienta. deoarece experimentul are 4 variante, trebuie sa ne impartim in 4 grupe a cate 6 persoane, pentru a nu face toti acelasi experiment.

Ne vedem luni la 12 cu scenariile gata facute!

Nota de la Info

Poi din cate imi aduc eu aminte pt nota de la info trebuiau postari pe blog dar si comment-uri !!!

Asa ca mai si comentati postarile altora :))

Coloviu Psiho Educationala

S-a vorbit cu profa de Psiho Educationala si in cele din urma, colocviul la materia aceasta se va tine in data de 12.ianuarie.2006 !!! :)) din cate se aude ... se pare ca e destul de lejer, asa ca nu-i stres :P ..

Anunt Seminar Sociologie

Seminarul de Sociologie de joi, 21.decembrie.2006 pt grupa 1 si 2 se face miercuri 20.decembrie.2006, la ora 10 cu grupa 3.

Ghid WORD

Pt a invata cate ceva despre cum se foloseste Word-XP intrati pe thor.info.uaic.ro/~mihaela/teach/com/word/WORD_XP.html

Proces de Socializare

Socializare

Concept central care, in cel mai larg sens, se refera la toate acele procese si interactiuni complexe si multi-aspectuale care transforma fiinta umana intr-un membru participant activ al societatii. Pe scurt , termenul se refera atit la modurile in care devenim, cit si la cele in care suntem facuti sociali; White (1977), de exemplu, sugereaza ca aceasta ar descrie "procesul lung si complicat al invatarii traiului in societate". Desi multi teoreticieni sunt de acord cu aceasta definitie generala, studiul socializarii este cel mai bine descris ca fiind locul comun al unui numar de probleme si teme care sunt, ele insele, produsul ciocnirilor dintre conceptiile diferite referitoare la structura societatilor, natura relatiilor sociale si culturale si problema individului- subiect. Prima chestiune pe care ar trebui s-o luam in considerare este in ce sunt socializati indivizii sau grupurile. Exista mai multe moduri de abordare. Mai intii, in ce intram noi sau oamenii in general, la nastere - in ce culturi, seturi de valori, reguli, ideologii si conditii sociale suntem socializati (proces numit adesea transmitere culturala )? In al doilea rind, ca rezultat a ce sau ca reactie la ce, devenim noi ceea ce devenim? Aceasta problema se asociaza cu dezbaterile referitoare la originile si dezvoltarea subiectivitatii noastre, a simtului sinelui si a identitatii individuale. Astfel de probleme servesc la formularea unui set de teme privind "circumstantele" socializarii - cum se realizeaza acest proces si cu ajutorul caror agenti? Este posibil ca procesul sa fie privit mai degraba ca fiind ghidat de o logica sociala mecanica si relativ predefinita, care toceste zimtii individului, angrenindu-I in "marea masinarie" a societatii, sau ar trebui sa fim mai preocupati de examinarea dezvoltarii negociate a constiintei de sine si a identitatii, prin intermediul interactiunilor continue si prin dobindirea limbajului?
Parea generala si intuitiva, luata ca atare, referitoare la socializare este ca aceasta priveste, in mod esential, copilul si copilaria, ca reprezinta o forma timpurie de "antrenament total" sau de "modelare" prin care trec toti copiii. Aceasta viziune a stat la baza abordarilor sociologice si psihologice traditionale, in mai multe moduri. Este important sa notam procesul determinist, mecanic, unidirectional, pe care il presupune adesea. Copiii, prin definitie imaturi si dezordonati, care implica, dupa cum observa si Campbell (1975), "amenintari imense si incalculabile pentru ordinea sociala", sunt transformati in adulti, maturi, competenti si ordonati din punct de vedere social, cu ajutorul unui sistem programat de instruire, de recompense si pedepse. Copiii sunt ca niste "vase goale" ce asteapta sa fie umplute de catre rezervoarele sociale si culturale ale societatii din care fac parte. Daca nu sunt "umpluti" sau socializati corect - se continua rationamentul- va rezulta un produs defect sau deviat. Din ce in ce mai mult, in ultimii ani, aceasta viziune rigida despre socializare a ajuns sa fie criticata, contestata si amendata.
Principala problema este cea a determinarii si a continuitatii sociale. Wrong (1961) a considerat ca viziunea rigida, functionalista, a incercat sa minimalizeze functia conservatoare a socializarii. El respinge hotarit notiunea de "societate" care se conserva si se reproduce pe "sine", prin simplul fatp de a "fixa" indivizii in anumite roluri sociale predefinite. Numind-o viziune "supra-socializata", el sugereaza, mai departe, ca aceasta nu poate explica in mod adecvat schimbarea sociala sau varietatea individuala. Din aceste critici se naste si problema participarii active a individului. Interactionistii simbolici, ca Mead si Schutz, au argumentat ca individul implicat in socializare este un participant activ, din ce in ce mai capabil sa negocieze si sa redefineasca granitele si regulile situatiilor de invatare. Aceasta implica o distantare considerabila de modelul pasiv al "absorbtiei", care a caracterizat viziunile traditionale asupra relatiei parinte - copil si profesor- copil.
O distantare logica ulterioara fata de acest modelapare, in mod implicit, in lucrarile mai recente. Dintr-o perspectiva rigida, socializarea este un proces care inceteaza gradat, pe masura ce subiectul trece de la copil prin adolescent la adult. Functia educatiei a fost considerata cruciala in mai multe privinte, iar terminarea scolii a fost identificata cu sfirsitul acestui proces sau, cel putin, cu o intrerupere semnificativa, a lui. Doua chestiuni sunt importante aici: trebuie oare sa vedem socializarea ca proces finit, care, in societatile industrializate, se termina o data cu adolescenta, sau ea este, de fapt, un proces care dureaza toata viata, un proces prezent in toate interactiunile vechi si noi, familiare sau nefamiliare. Berger si Luckmann (1971), de exemplu, disting intre formele de socializare primara si secundara, dar noteaza ca "socializarea nu este niciodata totala, niciodata terminata". In al doilea rind, acasta chestiune ridica, in schimb, problema relatiei dintre socializarea timpurie, primara, a copiilor si experienta ulterioara. In ce masura yrasaturile fundamentale si inalterabile de comportament si gindire sunt stabilite in copilarie ? Desi acest punct de vedere a fost in general sustinut, Goffman (1968) a demonstrat in opera sa ca anumite procese de resocializare, prin ocupatii si situatii institutionale cum ar fi inchisorile si azilurile de boli mintale, pot provoca si altera grav identitatea individului si simtul sinelui.
In cele din urma, abordarile contemporane iau in considerare problema relatiilor de putere, sugerind ca, in abordarile rigide ale conceptului, chestiunea inegalitatii si a controlului social a fost adesea eclipsata printr-un consens presupus. In acest sens, nu doar socializarea, ci si conceptele de copilarie si tinerete au stat la baza reexaminarii critice (Arie, 1962, Murdock si McCron, 1976). Mai precis, relatiile dintre cei care socializeaza si cei care sunt soccializati - parinti, profesori, copii s.a.m.d. - au fost plasate in contextul relatiilor de clasa si al relatiilor dintre sexe. Aceasta accentuare a redefinit considerabil functiile socializarii, in termenii reproducerii sociale si culturale a anumitor seturi de valori, idei si activitati care confirma si mentin relatiile de clasa sociala, de gender, precum si alte relatii, servind astfel la perpetuarea inegalitatilor si ideologiilor care izvorasc de aici.
Socializarea este deci un termen care solicita o atentie speciala. Implicatiile ei pot fi utile, chiar in contextul dezbaterilor si diferentelor de interpretare, pentru ca ridica o serie de probleme fundamentale.
Sursa: "Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale", autor: colectiv, ed. Polirom, 2001.

Craciun Fericit in mai multe limbi

Daca tot vine Craciunul, mi-i s-a parut interesant chestia asta .. stii, sa mergem pe strada, te intalnesti cu cineva cunoscut si iti spune Craciun Fericit, si tu sa-i raspunzi intr-o limba de aia pe care numa tu o stii :P ....

Africana: Rehus-Beal-Ledeats Albaneza: Gezur Krislinjden Araba: Idah Saidan Wa Sanah Jadidah Spaniola: Feliz Navidad Armeana: Shenoraavor Nor Dari yev Pari Gaghand Basca: Zorionak eta Urte Berri On! Bengali: Shubho Barodin Portugheza: Boas Festas e Feliz Ano Novo Bulgara: Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo Chineza : Gun Tso Sun TanGung Haw Sun Croata: Sretan Bozic Ceha: Prejeme Vam Vesele Vanoce Daneza: Glaedelig Jul Olandeza: Vrolijk Kerstfeest Engleza: Merry Christmas Finlandeza: Hyvää Joulua or Hauskaa Joulua Franceza: Joyeux Noël Germana: Froehliche Weihnachten Greaca: Kala Christougenna Kieftihismenos O Kenourios Chronos Ebraica: Moadim Lesimkha. Shana Tova maghiara: Kellemes Karacsonyiunnepeket Irlandeza: Nollaig Shona Dhuit Italiana: Buon Natale Japoneza: Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto Coreeana: Sung Tan Chuk Ha Latina: Natale hilare et Annum Nuovo Norvegiana: God Jul og Godt Nyttår Poloneza: Wesolych Swiat Bozego Narodzenia Rusa: Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom Sarba: Hristos se rodi Somaleza: ciid wanaagsan iyo sanad cusub oo fiican Suedeza: God Jul och Gott Nytt År Turca: Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun Ucrainiana: Veseloho Vam Rizdva i Shchastlyvoho Novoho Roku Scotiana: Nadolig LLawen a Blwyddyn Newydd Dda